Current track

Title

Artist


Andra Holban, ofițerul care urează “Cer senin!” la Baza 95 Aeriană (Foto)

#Postat de on martie 23, 2024

Ziua Mondială a Meteorologiei – precizie, dedicare și adaptabilitate. Aceasta este deviza după care se conduce sublocotenent Andra Holban de la Baza 95 Aeriană. Aflată la început de drum în domeniul meteorologiei, ofițerul de aviație demonstrează ce înseamnă să lucrezi cu dăruire și pasiune pentru ceea ce îți dorești,

,,Am fost atrasă încă din copilărie de tot ce înseamnă aviație, iar alegerea carierei militare în aviație mi-a oferit posibilitatea de a-mi urma pasiunea și de a servi cu devotament țara. Meteorologia reprezintă un domeniu fascinant și esențial, care merge dincolo de simpla observație a vremii.

Este o știință care ne permite să pătrundem în tainele atmosferei și să înțelegem complexitatea fenomenelor meteorologice. Dincolo de aspectul științific, meteorologia este o provocare constantă și o oportunitate de a contribui la protejarea vieților și a bunurilor, prin furnizarea unor avertismente timpurii și a unor strategii de gestionare a riscurilor în fața evenimentelor meteorologice extreme.”

Andra își caracterizează colectivul prin profesionalism, disciplină și spirit de echipă, considerând esențială colaborarea pentru îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor și obiectivelor.

,,De când am început să fac parte din echipa Bazei 95 Aeriană, fiecare zi petrecută aici mi-a oferit oportunități continue de învățare și dezvoltare profesională. Provocările acestui domeniu includ necesitatea de a anticipa și de a răspunde rapid la schimbările meteorologice, precum și gestionarea situațiilor de urgență”.

Sublocotenent Andra Holban are 22 de ani și este absolventă a Liceului Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu” din Vaslui și a Academiei Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov. În cadrul Școlii de Aplicație a Forțelor Aeriene ,,Aurel Vlaicu” și-a definitivat pregătirea de ofițer prognozist, iar în momentul de față este studentă în primul an de masterat în domeniul securității spațiului aerian.

“Felicitări și mult succes în continuare! La mulți ani bogați în realizări și prognoze cât mai exacte tuturor meteorologilor!”-este mesajul transmis de Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”.

Sursa/ Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *