Current track

Title

Artist


Amendă usturătoare pentru un operator economic din Brașov. Ce au găsit oamenii legii

#Postat de on noiembrie 24, 2023

La data de 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în zona Gemenii din Municipiul Brașov.

În cadrul activității au fost verificați și agenți economici, în urma cărora un operator economic a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 15.000 de lei, dar și oprirea definitivă a activității, având în vederea necesitatea prezentării unor documente privind eliminarea din circuitul consumului uman a 25 kg alimente, în valoare de circa 3.000 de lei.

De asemenea, alte 4 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști persoanelor fizice identificate pentru încălcări ale regimului rutier. 

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI 

Polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Voila au identificat și depus la penitenciar o persoană condamnată pentru infracțiuni de ”violență în familie”.

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii au procedat la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei emis de către Judecătoria Făgăraș, prin care un bărbat, de 48 de ani, din localitata Cincu, județul Brașov, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 11 luni închisoare, în regim de detenție, pentru savârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție emis ca urmare a acțiunilor sale violente. 

După identificarea bărbatului, polițiștii l-au condus la Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa pentru care a fost condamnat.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *