Alexandru Tudor-Miu, profesor, poet și scriitor român

Alexandru Tudor-Miu, născut la 25 februarie 1901 în satul Brazi, județul Prahova, și decedat la 26 iulie 1961 în Câmpina, a fost un profesor, poet și scriitor român asociat curentului suprarealist. Provenit dintr-o familie de țărani, și-a început studiile în satul natal, continuând liceul la Ploiești. Între anii 1918 și 1920 a activat ca profesor în localitatea Valea Călugărească (cunoscută și ca Pantazi), iar în 1921 a lucrat ca asistent de laborator la o rafinărie din Câmpina, fiind ulterior angajat de compania Concordia-Electrica. Din 1945 până la sfârșitul vieții, a condus școala electrotehnică din Câmpina.

Sursa foto: AI

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://oglindadeazi.ro/tag/alexandru-tudor-miu/

În plan literar, Alexandru Tudor-Miu a fost un promotor al suprarealismului românesc, alături de Geo Bogza, contribuind la conturarea unei mișcări locale influențate de avangarda interbelică. Inspirat de spiritul revistei lui Urmuz, a fondat și editat trei publicații importante: Câmpina (1927–1929), Prahova (1930) și Strada (1932–1936). Prima sa poezie a apărut în 1921 în revista Ploieștii literari, iar debutul editorial a avut loc în 1932 cu volumul Epode. Au urmat Standard, poeme de petrol și energie (1934) și Întâlnire cu pasărea Phoenix (1947). Poeziile sale au fost publicate în diverse reviste ale epocii, printre care Contimporanul, Universul literar, Izbânda, Viața literară, România Literară, Națiunea și Viața Românească.

A lăsat nepublicate trei volume de poezie în manuscris: Albastru – poeme de mare, Steaua Doftanei și Cheia Universală, precum și o carte de reportaje intitulată Excursii, compusă din articole apărute în presă, și o monografie istorică a orașului Câmpina.

Potrivit lui Aurel Sasu, poeziile lui Alexandru Tudor-Miu sunt „pline de metafore” și „scrise în mod suprarealist”, reflectând o voce lirică aparte în literatura română interbelică.