Alexandru Nichici, inginer, profesor universitar, cercetător român

Alexandru Nichici, (n. 29 mai 1935, Ivanda, comuna Giulvăz, județul Timiș – d. 21 ianuarie 2020, Timișoara), a fost un inginer, profesor universitar, cercetător. Fost rector al Universității Politehnica Timișoara (1992–1996), Alexandru Nichici s-a remarcat prin contribuții esențiale în domeniul tehnologiilor neconvenționale de prelucrare a materialelor.

Alexanddru Nichici la lansarea cărții sale Șansă și determinare, 2014

Turbojet – Operă proprie

Detalii despre permisiuni

Subject’s permission: as Romanian Copyright Law 8/1996 (Legea 8/1996), Cap. XI, Art. 88 (3)a (public activity of a well-known person).

Mai mult

• CC BY-SA 3.0vezi condițiile
• Fișier:Alexandru Nichici 2014.jpg
• Creată: 12 iunie 2014
• Încărcată: 25 iulie 2014

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Nichici#/media/Fișier:Alexandru_Nichici_2014.jpg

A urmat Școala Medie Electrotehnică din Timișoara (1949–1953), apoi cursurile Institutului Politehnic Timișoara, specializarea Electromecanică, pe care le-a absolvit în 1958. În anul 1970 a obținut titlul de doctor inginer, cu teza Fenomene fundamentale la prelucrarea cu scântei electrice cu electrod oscilant, sub coordonarea prof. Aurel Carol Nanu.

Întreaga sa carieră didactică s-a desfășurat în cadrul Facultății de Mecanică, la Catedra de Tehnologia Materialelor, unde a parcurs toate treptele universitare: asistent (din 1959), șef de lucrări (1966), conferențiar (1971), profesor (1980), iar din 2000 a fost profesor consultant. Din 1990 a devenit conducător de doctorat în domeniul Inginerie tehnologică.

A predat, de asemenea, la Universitatea Națională a Republicii Zair (UNAZA) în perioada 1974–1976.

Domeniul său principal de cercetare a fost prelucrarea materialelor prin metode neconvenționale, în special eroziunea electrică și prelucrarea cu laser. A publicat numeroase lucrări științifice și cursuri universitare, contribuind semnificativ la formarea generațiilor de ingineri și cercetători.

Alexandru Nichici a deținut mai multe funcții de conducere în cadrul Universității Politehnica Timișoara:

• Prodecan al Facultății de Mecanică (1977–1982)
• Șef al Catedrei de Tehnologie Mecanică (1985–1990)
• Rector al universității (1992–1996)
• Secretar științific al Senatului UPT (1996–2000).

A fost unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Democratice a Sârbilor din România (1989), fiind și unul dintre primii lideri ai acestei organizații, care a devenit ulterior Uniunea Sârbilor din România (1992).

Lucrări publicate (selectiv)

Volume științifice și eseistice:

• Prelucrarea prin eroziune în construcția de mașini, Editura Facla, Timișoara, 1983
• Formarea profesională în inginerie. Ieri, azi, mâine. Eseuri, Editura Politehnica, Timișoara, 2004
• Lucrări științifice: concepere, redactare, comunicare, Editura Politehnica, Timișoara, 2008 (ed. a II-a: 2010)
• Șansă și determinare (memorialistică), Editura Politehnica, Timișoara, 2014.

Cursuri universitare:

• Mașini unelte, vol. II, 1964
• Tehnologia materialelor și mașini unelte, vol. I, 1974
• Tehnologia materialelor, vol. I (1978) și vol. II (1981)
• Prelucrarea datelor experimentale (curs, mecanică), 1996.