S-a întâmplat la 3 decembrie 1879
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 3, 2021
S-a întâmplat în 3 decembrie 1879: S-a născut, la Bucureşti matematicianul Alexandru Myller, iniţiatorul şi îndrumătorul şcolii de geometrie diferenţială de la Iaşi; membru al Academiei Române din 1938 (d. 4 iulie 1965, Iași). Este creatorul şcolii de matematică ieşene. A publicat peste 80 de lucrări ştiinţifice în domeniul ecuaţiiilor integrale, geometriei diferenţiale şi istoriei matematicii adunate în volumul Scrieri matematice.
Alexandru Myller s-a născut în București, unde a urmat școala primară, liceul (1896) și Facultatea de Științe (1900), având ca profesori pe reputații matematicieni Spiru Haret, Ermil A. Pangrati, N. Coculescu și D. Emmanuel. După un scurt stagiu ca profesor la Liceul „V. Alecsandri” din Galați, în 1902 pleacă la studii la Göttingen, unde a avut ca profesori pe celebrii matematicieni Felix Klein și David Hilbert.

Alexandru Myller
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Myller#/media/Fi%C8%99ier:Alexandru_Myller.jpg
Preluând creator noua teorie a lui Hilbert asupra ecuațiilor integrale, Myller publică un ciclu de lucrări printre care și teza de doctorat (1906), elaborată sub îndrumarea lui Hilbert. Ele au marcat un moment însemnat în afirmarea matematicii românești în lume. A obținut numeroase rezultate în domeniul teoriei ecuațiilor diferentiale și integrale: extinderea unor rezultate ale lui Hilbert la cazul unor ecuații diferențiale de ordin arbitrar, ecuații integrale cu nucleu antisimetric, probleme bilocale, la limită și de periodicitate pentru ecuații diferențiale ordinare și cu derivate parțiale, utilizarea metodelor funcționale în rezolvarea unor probleme de fizică matematică, geometrie diferențială, definirea noțiunii de concurență a vectorilor contravarianți ca o generalizare a paralelismului Tullio Levi-Civita.
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
Jurnal FM 