Current track

Title

Artist


Alexandra Ungureanu este o cântăreață română

#Postat de on decembrie 28, 2021

Alexandra Ungureanu (n. 28 decembrie 1981OneştiBacăuRomânia) la  vârsta de șase ani a început să ia lecții de canto și de pian, iar în adolescență a urmat cursuri de chitară.

Sursă Propria munca
Autor Razvan Socol

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Alexandra_Ungureanu_%282%29.JPG

Începând cu anul 2001, ea a colaborat alături de formația Sistem, pentru care a înregistrat vocea principală a unor melodii precum: „Emoții”, „Senzații” sau „Departe de tine”. În 2003, Ungureanu obține locul al treilea la Selecția Națională pentru concursul muzical Eurovision, cu piesa „Make this love come true”, și a reprezentat România la festivalul Cerbul de Aur.
Alexandra Ungureanu a fost declarată câștigătoarea celui de-al șaselea sezon „Bravo, ai stil! Celebrities”. Artista a demonstrat că stilul face parte din viața ei, surprinzând juriul și publicul pe parcursul întregului concurs.
Alexandra Ungureanu, cântăreața care este acum una dintre finalistele de la ”Bravo, ai stil! Celebrities”, a făcut o serie de dezvăluiri de senzație despre viața ei.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *