Alexander Graham Bell, om de știință, inventator și inginer american de origine scoțiană

Alexander Graham Bell (născut pe 3 martie 1847, Edinburgh, Scoția – decedat pe 2 august 1922, Beinn Bhreagh, Insula Cape Breton, Nova Scotia, Canada) a fost un inventator, om de știință și educator renumit, cunoscut în special pentru inventarea telefonului (patentat în 1876) și îmbunătățirea fonografului (patentat în 1886). Munca sa a influențat semnificativ domeniile telecomunicațiilor și înregistrării sunetului, lăsând un impact durabil.

Mai multe detalii

Portrait of Alexander Graham Bell

Moffett Studio – Library and Archives Canada / C-017335

• Domeniu public
• Fișier:Alexander Graham Bell.jpg
• Creată: 1914
• Încărcată: 5 martie 2005

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexander_Graham_Bell#/media/Fișier:Alexander_Graham_Bell.jpg
Născut într-o familie unde vorbirea și sunetul aveau un rol central, Alexander era fiul lui Alexander Melville Bell și Eliza Grace Symonds. Mama sa era aproape surdă, iar tatăl său era un renumit profesor de elocvență pentru persoanele surde, ceea ce va influența mai târziu activitatea lui Bell. Inițial, Bell era cunoscut doar ca Alexander, dar a început să folosească și numele Graham la vârsta de 11 ani.

La vârsta de 11 ani, Bell a fost admis la Royal High School din Edinburgh, însă nu s-a adaptat curriculumului rigid și a abandonat școala la vârsta de 15 ani fără a obține diplomă. Familia Bell s-a mutat la Londra în 1865, iar Alexander a reușit să treacă examenele de admitere la University College London în 1868. Cu toate acestea, studiile sale au fost întrerupte în 1870, când familia s-a mutat în Canada, după ce doi dintre frații săi, Edward și Melville, au murit de tuberculoză.

Familia Bell s-a stabilit în Brantford, Ontario, dar Alexander s-a mutat la Boston în 1871, unde a început să predea la Boston School for Deaf Mutes. Ulterior, a predat la Clarke School for the Deaf din Northampton, Massachusetts, și la American School for the Deaf din Hartford, Connecticut.

În timp ce preda, Bell a cunoscut-o pe Mabel Hubbard, fiica lui Gardiner Greene Hubbard, unul dintre fondatorii școlii Clarke. Mabel devenise surdă la vârsta de 5 ani din cauza unei infecții severe cu febră scarlatină. Au început să colaboreze în 1873, când Mabel avea 15 ani, iar, în ciuda diferenței de vârstă de 10 ani, s-au îndrăgostit. S-au căsătorit pe 11 iulie 1877 și au avut patru copii, inclusiv Elsie (1878–1964) și Marian (1880–1962), deși doi dintre fiii lor au murit la naștere.
Inițial, cercetările lui Bell s-au concentrat pe transmiterea mai multor mesaje de telegraf pe un singur fir, un obiectiv important al inovării telegrafice din acea perioadă. În 1868, Joseph Stearns a dezvoltat sistemul duplex, care permitea trimiterea simultană a două mesaje pe un singur fir. În același timp, compania Western Union, dominantă în domeniu, l-a angajat pe Thomas Edison pentru a lucra la sisteme similare, ceea ce a dus la inventarea quadruplexului, care permitea trimiterea a patru mesaje simultane.

În timp ce lucrau la telegrafele armonice, atât Bell, cât și rivalul său Elisha Gray au început să exploreze posibilitatea transmiterii vocii umane. Bell a depus cererea de patent pentru telefon pe 14 februarie 1876, cu câteva ore înainte ca Gray să depună o cerere similară. Pe 7 martie 1876, Bell a primit patentul pentru telefon, care avea să devină unul dintre cele mai valoroase patente din istorie. Totuși, întrebarea privind cine a inventat telefonul mai întâi a rămas o chestiune controversată.

Prima transmisiune de vorbire inteligibilă realizată de Bell a avut loc pe 10 martie 1876, când a chemat pe asistentul său, Thomas Watson, cu cuvintele: „Domnule Watson, vino aici, vreau să te văd”. Bell a continuat să îmbunătățească telefonul, iar în iunie 1876 l-a demonstrat la Philadelphia Centennial Exhibition, unde a atras atenția unor personalități importante, inclusiv a Împăratului Pedro II al Braziliei și a fizicianului Sir William Thomson.

În 1877, Gardiner Hubbard a ajutat la înființarea Bell Telephone Company pentru a comercializa telefonul. Bell a fost consilierul tehnic al companiei, dar la începutul anilor 1880 și-a pierdut interesul pentru industria telefonică și a vândut majoritatea acțiunilor sale, pierzând astfel o mare parte din averea generată de invenția sa.
Deși Thomas Edison a inventat fonograful în 1877, acesta era instabil și dificil de utilizat. În 1880, Bell a câștigat Volta Prize pentru contribuțiile sale la știința electricității și a folosit banii pentru a înființa Volta Laboratory la Washington, D.C. Aici, Bell s-a concentrat pe îmbunătățirea tehnologiilor de înregistrare a sunetului, dezvoltând în cele din urmă Graphophone-ul, un dispozitiv care folosea un cilindru acoperit cu ceară pentru reproducerea sunetului. În 1886, Bell, împreună cu colaboratorii săi Charles Sumner Tainter și Chichester A. Bell (cousinul său), a obținut patente pentru Graphophone. Grupul a vândut ulterior drepturile către American Graphophone Company, care a evoluat în Columbia Phonograph Company.
Interesul lui Bell pentru sunet a continuat să crească, iar în 1880 a început să dezvolte fotofonul, un dispozitiv care transmitea sunet folosind lumină. Această tehnologie, care utiliza selenium pentru a varia rezistența electrică în funcție de intensitatea luminii, a fost mult înaintea vremii sale, dar nu a avut viabilitate comercială, deși a contribuit mai târziu la dezvoltarea tehnologiilor fotovoltaice.

În 1881, după tentativa de asasinat a președintelui James A. Garfield, Bell a dezvoltat un sondaj electric pentru localizarea gloanțelor, un precursor al detectorului de metale. Deși nu a reușit să localizeze glonțul președintelui, invenția sa a găsit mai târziu aplicații practice în medicină și a fost apreciată pentru salvarea unor vieți în Primul Război Mondial și Războiul Boer.
În 1885, Bell și familia sa s-au îndrăgostit de Nova Scotia, Canada, și au cumpărat un teren pe Insula Cape Breton. A numit domeniul Beinn Bhreagh, care înseamnă „Muntele Frumos” în gaelică scoțiană. În 1882, Bell a devenit cetățean naturalizat al Statelor Unite, dar a continuat să petreacă timp în Canada, unde a stabilit o reședință permanentă.

În anii 1890, Bell a devenit din ce în ce mai interesat de aviație. A experimentat cu forme de aripi și designuri de elice și, în 1907, a fondat Aerial Experiment Association pentru a avansa tehnologia aeriană. Contribuțiile sale, alături de cele ale lui Glenn Hammond Curtiss, au fost esențiale în dezvoltarea aviației timpurii.

Eforturile lui Bell s-au extins dincolo de invenții, susținând activ cercetarea științifică. A jucat un rol important în susținerea revistei Science, care a devenit ulterior publicația oficială a American Association for the Advancement of Science. De asemenea, a fost președinte al National Geographic Society între 1898 și 1903, unde a contribuit la transformarea revistei National Geographic într-o publicație mai accesibilă unui public larg.
Bell a murit acasă în Nova Scotia pe 2 august 1922. Deși invenția telefonului i-a adus avere, contribuțiile sale mai largi la știință și tehnologie i-au consolidat locul în istorie. De la munca sa timpurie cu persoanele surde până la invențiile revoluționare, moștenirea lui Bell continuă să influențeze lumea de astăzi.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Alexander-Graham-Bell