Al patrulea urs salvat din lațurile braconierilor în ultimele săptămâni, în județul Bacău (Foto)
#Postat de Florin Craciun on octombrie 2, 2021
Numărul mare de urși raportat în județul Bacău, de aproximativ 500 de exemplare, face ca și numărul animalelor care cad în lațurile braconierilor să fie mai mare ca oricând în acest an.
Până acum, în ultimele săptămâni au fost salvate patru exemplare, însă cu siguranță nu în toate cazurile au fost sesizate autoritățile, iar urșii au fost sacrificați de braconieri. Iar tentația este mare, deoarece carnea ursului este comestibilă, iar blana este valoroasă ca trofeu. O blană de urs matur întreagă poate să ajungă și până la 3.000-4.000 de euro.
După urșii prinși în laț la Căiuți, Balcani și Buhoci, vineri un alt urs s-a prins într-un laț din șufă metalică instalat de braconieri în extravilanul comunei Brusturoasa, în satul Hăngănești.
Exemplarul de urs, de aproximativ 5 ani, a fost salvat și apoi eliberat, într-o stare de sănătate bună, în urma unei acțiuni la care au participat medici veterinari, silvicultori și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău.