Current track

Title

Artist


Agricultorii ies în stradă. 300.000 de ferme intră în faliment

#Postat de on octombrie 9, 2023

Fermierii români au ajuns la disperare și vor să iasă în stradă pentru a protesta față de absența oricărei măsuri de sprijin din partea Guvernului. 300.000 de ferme vor intra în faliment anul acesta, iar firmele străine au început, deja, să le preia. Cu prețurile scăzute din cauza invaziei de cereale din Ucraina și cu specula din piața inputurilor, fermierii nu au avut nicio șansă să supraviețuiască, scrie national.ro.

Anul acesta, 300.000 de ferme românești vor intra în faliment, pentru că au fost prețurile extraordinar de mici la vânzarea de cereale și costurile prea mari la inputuri, ne spune Ștefan Muscă, președintele Sindicatului Fermierilor Patrioți din România (SFPR). Acesta arată că în România nu mai există instituții de control dând exemplul Consiliului Concurenței, care nu s-a sesizat când îngrășămintele s-au vândut cu 6.200 lei toamna trecută, pentru ca în primăvară să scadă la 2.400 de lei.

”Ce țară este asta? E o țară necontrolată. Azotatul a fost la 5.500 de lei și pe urmă a ajuns la 2.000 de lei tona. Nu se poate să faci astfel de lucruri într-o țară normală. Apoi, noi am fost de acord la Bruxelles cu tranzitul de cereale din Ucraina, nu cu importul de cereale, care s-a făcut masiv în România. Și ce caută în România carne de pasăre și miere din Ucraina? La nivel național, din producția de miere din 2022, nu s-a vândut un kilogram. Toată mierea vine din Ucraina și din China. Ce politicieni sunt ăștia, care își bat joc de propriul popor? Ne duc la pieire, după patru ani de secetă, nu au venit cu niciun sprijin concret. Politicianul român este plătit din sudoarea frunții noastre și nu face nimic. Eu, de două săptămâni, nu mai am niciun muncitor în fermă. Au plecat toți tractoriștii, că i-a fugărit Poliția pe aici, să le facă dosare penale că nu au permis de categoria C și E ca să are câmpul. Acum încearcă să ne ia și facilitatea pe care am avut-o 7-8 luni de zile, cu reducerea la impozitul pe salariile din agricultură”, ne-a declarat fermierul Ștefan Muscă, președintele SFPR. Mai multe detalii pe www.national.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *