Agresor evacuat din locuință și ordin provizoriu de protecție emis de polițiști chiar de Ziua Internațională pentru eliminarea violenței asupra femeii
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 27, 2022
Vineri, 25 noiembrie 2022, la ora 07.16, lucrătorii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie din com. Grămești, jud. Suceava, despre faptul că a fost lovită de către soțul său.
Având în vedere cele sesizate, patrula de serviciu din cadrul Secţiei nr. 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi s-a deplasat la faţa locului, constatând că cei doi soți sunt căsătoriți de aproximativ 21 de ani, iar la data de 25.11.2022, în jurul orelor 07.16, în timp ce se aflau la domiciliu, bărbatul, aflându-se în stare vădită de ebrietate, într-un moment de furie i-a aplicat soției, mai multe lovituri cu palmele, provocându-i suferințe fizice.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/stop-fric%c4%83-1131142/
Persoana vătămată a refuzat deplasarea unui echipaj medical, neavând nevoie de îngrijiri medicale.
S-a procedat la completarea formularului de risc, rezultând că există risc iminent, fapt pentru care în temeiul art. 28, alin. 1 din Legea nr. 217/2003 rep. pentru prevenirea și combaterea violenței domestice s-a dispus emiterea Ordinului de Protecție Provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
Bărabtului i s-au adus la cunoștință prevederile art. 47, alin. 2 din Legea 217/2003 rep. privind consecințele la care se expune în cazul nerespectării ordinului de protecție și a fost evacuat temporar.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „Violență în familie” faptă prevăzută de art. 199 alin 1 din CP raportat la art. 193 alin. 1 din CP, cercetările urmând a se continua de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Grămești.
Sursa: I.P.J. Suceava/ 26 noiembrie 2022
Jurnal FM 