Current track

Title

Artist


Agăș: Arme ridicate de poliţişti de la un localnic

#Postat de on august 4, 2021

Un bărbat de 45 de ani din comuna Agăș este cercetat penal după ce poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa l-au depistat marți că deţinea, fără drept, la domiciliul său, două arme neletale, din categoria celor supuse autorizării, respectiv o armă cu aer comprimat şi un pistol cu aer comprimat.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, cele două arme împreună cu muniţia aferentă au fost achiziţionate de bărbat din Spania, în cursul anului 2020 şi le-ar fi introdus în ţară în luna iulie a acestui an.

Poliţiştii au procedat la ridicarea în vederea continuării cercetărilor a celor două arme, 9 cutii de muniţie, precum şi înscrisuri.

“În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor  şi  contrabandă calificată”, precizează comunicatul IPJ Bacău. (Foto ilustrativ)

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *