Adrian Păunescu a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, scriitor și om politic român
#Postat de Carmen Vintu on iulie 20, 2021
Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet — debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români ai perioadei — și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicul tânăr, fiind tolerat până la un punct de puterea comunistă care însă l-a închis în cele din urmă.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_P%C4%83unescu#/media/Fi%C8%99ier:Adrian_P%C4%83unescu.jpg
Păunescu și-a început activitatea publicistică în 1973, an când intră la conducerea revistei Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul „Analfabeții”, publicat în 1980 în Flacăra). După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuși iubirea.
Adrian Păunescu a îndeplinit din nou funcția de Președinte al Comisiei Senatului pentru Cultură, Culte, Artă și Mijloace de Informare în Masă.
Adrian Păunescu a inițiat 6 propuneri legislative din care 1 a fost promulgată lege.
Distincții și omagii
În iulie 2003, Adrian Păunescu a fost decorat de președintele Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul național Steaua României, în grad de Cavaler.
La împlinirea vârstei de 67 de ani i s-a acordat „Meritul academic” pentru creația literară și pentru susținerea proiectelor Academiei Române.
Cărți publicate
- Ultrasentimente (1965, poezii, debut editorial)
- Mieii primi (1966, poezii)
- Fântâna somnambulă (1968, poezii)
- Cărțile poștale ale morții (1970, proză fantastică)
- Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap (1970, literatură pentru copii, cu ilustrații de Constanța Buzea, prima lui soție)
- Viață de excepții (1971, antologie de poezii)
- Sub semnul întrebării (1971, interviuri)
- Istoria unei secunde (1971, poezii, trei ediții, prima fiind arsă de cenzura de partid)
- Lumea ca altă lume (1973, publicistică)
- Repetabila povară (1974, poezii)
- Pământul deocamdată (1976, poezii, două ediții)
- Poezii de până azi (1978, antologie de poezii, record mondial de tiraj pentru poezie, 155.000 exemplare, în colectia BPT, cu o prefață de Eugen Barbu și o postfață de Șerban Cioculescu)
- Sub semnul întrebării (1979, ediție revăzută și adăugită, interviuri)
- Manifest pentru sănătatea pământului (1980, poezii)
- Iubiți-vă pe tunuri (1981, poezii)
- De la Bârca la Viena și înapoi (1981, reportaj, jurnal, cu ilustrații de Andrei Păunescu)
- Rezervația de zimbri (1982, poezii, cu ilustrații de Ioana Păunescu)
- Totuși iubirea (1983, antologie de poezii)
- Manifest pentru mileniul trei – volumul 1 (1984, antologie de poezii)
- Manifest pentru mileniul trei – volumul 2 (1986, antologie de poezii, care conține un capitol de poeme inedite și unul de referințe critice)
- Locuri comune (1986, poezii)
- Viața mea e un roman(1987, poezii)
- Într-adevăr (1988, poezii, ilustrate de Andrei Păunescu)
- Sunt un om liber (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piață, în septembrie 1989, de îndată ce a apărut și a revenit printre cititori în martie 1990.
- Poezii cenzurate (1990, poezii, cu ilustrații de Andrei Păunescu, două ediții)
- Româniada (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
- Bieți lampagii (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
- Noaptea marii beții (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
- Front fără învingători (1995, poezii)
- Infracțiunea de a fi (1996, poezii, cu o prezentare și o bibliografie de Andrei Păunescu)
- Tragedia națională (1997, poezii, referințe critice de Constantin Noica)
- Deromânizarea României (1998, poezii, texte introductive de Nichita Stănescu, Fănuș Neagu și Grigore Vieru)
- Cartea Cărților de Poezie (1999, ediția I, integrala poeziilor apărute în volume, și un capitol de versuri inedite. Cartea cuprinde toate cărțile de versuri publicate de Adrian Păunescu, de la debutul din 1965, până în 1999. Pe cât s-a putut, autorul a reconstituit și a oferit variantele adevărate ale poeziilor sale, pe care, în anumite cazuri, datorită cenzurii, le-a publicat, în volumele sale, cu titluri sau versuri schimbate)
- Meserie mizarabilă, sufletul (2000, poezii)
- Măștile însîngerate (2001, proze)
- Nemuritor la zidul morții (2001, poezii)
- Până la capăt (2002, poezii, 3 ediții)
- Liber să sufăr (2003, poezii, 3 ediții)
- Din doi în doi (2003, poezii)
- Eminamente (2003, poezii, 2 ediții)
- Cartea Cărților de Poezie (2003, ediție revăzută, adăugită și actualizată)
- Întoarcerea pe Atlantida (2003, traducere în limba sârbă de Adam Puslojici și Radomir Andri, Belgrad, antologie de poezii)
- Logica avalanșei (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
- Antiprimăvara (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
- Muguri pe ruguri (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
- Ninsoarea de adio (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
- Încă viu (2005/2008, poezii, ciclul Zi de zi)
- Un om pe niște scări (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
- De mamă și de foaie verde (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
- Copaci fără pădure (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
- Lehamite (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
- Doamne, ocrotește-i pe români! (2006, antologie de poezii 1968-1990)
- Suntem pe mâna unor nebuni (2006/2008, poezii, ciclul Zi de zi)
- Vagabonzi pe plaiul mioritic (2007, poezii, ciclul Zi de zi)
- Rugă pentru părinți (2007-2008, antologie de poezii)
- Generația ’60 – Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru (2007, teză de doctorat)
- Libertatea de unică folosință (2007, poezii, ciclul Zi de zi)
- Poezia patriotică în luptă cu homunculii (2009, studii critice)
- Vinovat de iubire (2010, roman)
- Ultima noapte pe Atlantida. Poezii vechi și noi (2010)
Jurnal FM 