Adrian Marino, eseist, critic literar, istoric și teoretician român

Adrian Marino (n. 5 septembrie 1921, Iași – d. 17 martie 2005, Cluj) a fost un eseist, critic literar, istoric și teoretician român, distins cu Premiul Herder.

După ce a urmat Liceul Militar și Liceul Internat din Iași, Adrian Marino a obținut diploma de licență în 1944 la Facultatea de Litere din Iași și București. Între 1944 și 1947, a fost asistent suplinitor la catedra de Istorie a Literaturii Române, condusă de George Călinescu, cu care însă nu a avut o relație armonioasă.

În această perioadă, a redactat lucrările Viața lui Alexandru Macedonski și Opera lui Alexandru Macedonski, care vor fi publicate în 1965. Aceste cărți sunt scrise asemănător lucrărilor lui George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu și Opera lui Mihai Eminescu. A debutat în 1939 în Jurnalul Literar cu un articol, iar în 1946 a obținut titlul de doctor în literatură cu teza Viața lui Alexandru Macedonski.

Sursa foto: https://pixabay.com/vectors/pen-fountain-pen-writing-write-ink-312116/

În 1949, a fost arestat pentru implicarea în distribuirea unor texte ale „Școlii de cadre” din cadrul Tineretului Universitar Național-Țărănist, activități considerate ilegale de regimul comunist de atunci. A fost închis până în 1957, apoi deportat în Bărăgan, la satul Lătești (actualmente în comuna Bordușani, Ialomița), unde a stat până în 1963. A fost privat de dreptul de a publica până în 1965, când a debutat la vârsta de 44 de ani cu Viața lui Alexandru Macedonski. În 1969, a fost reabilitat complet, iar după patru ani, în 1973, a fost reabilitat și din punct de vedere politic.

După 1965, Adrian Marino a fost premiat de Academia Română și de Uniunea Scriitorilor. Între 1971 și 1972, a efectuat o specializare în Elveția, sub îndrumarea profesorului René Étiemble, și a beneficiat de burse în Franța și Germania Federală. Între 1973 și 1980, a fondat și a condus Cahiers roumains d’etudes litteraires, prima revistă de studii literare în limbi străine de largă circulație.

În 1985, a primit Premiul Herder. A publicat lucrări importante în domeniul teoriei literare și comparatisticii, fiind autorul primei cărți românești și franceze despre Mircea Eliade, Hermeneutica lui Mircea Eliade (1980), tradusă în franceză în 1981.

Ciclul său monumental Biografia ideii de literatură (1987-2003), în șapte volume, reprezintă prima enciclopedie completă de literatură românească. Este considerat cel mai tradus critic literar român și a lăsat în urmă un Dicționar de idei literare, neterminat.

A fost, de asemenea, membru al Senatului Alianței Civice și al Senatului ASPRO.

În 2010, în urma apariției volumului său biografic Viața unui om singur, care critică unii intelectuali activi în viața publică, a fost acuzat pe nedrept de colaborare cu Securitatea. Acesta a provocat un val de proteste din partea intelectualilor, care au condamnat acest atac la adresa reputației sale.

Operă

Critică și Istorie literară. Teoria literaturii și Comparatistică

• Viața lui Alexandru Macedonski, 1965
• Opera lui Alexandru Macedonski, 1967
• Introducere în critica literară, 1968 (ediția a II-a revizuită, 2007)
• Modern, modernism, modernitate, 1969
• Dicționar de idei literare, I, 1973
• Hermeneutica lui Mircea Eliade, 1980
• L’hermeneutique de Mircea Eliade, Paris, 1980
• Etiemble ou le comparatisme militant, Paris, 1982
• Comparatisme et théorie de la littérature, Paris, 1988
• Biografia ideii de literatură, vol. I-VII, 1992-2003

Eseuri, Publicistică, Memorialistică

• Evadări în lumea liberă, 1993
• Pentru Europa, 1995 (ediția a II-a revizuită și extinsă, 2005)
• Cenzura în România, 2000
• În dialog cu Sorin Antohi, 2001
• Libertate și cenzură în România. Începuturi, 2005
• Viața unui om singur, 2010

Ediții critice

• Alexandru Macedonski, Opere, studiu introductiv, ediție îngrijită, note și variante, cronologie și bibliografie, vol. I-VII, 1966-1980

În perioada post-1989, Adrian Marino a putut să-și exercite vocația ca filosof critic al culturii române, militând pentru o schimbare a paradigmei culturale naționale, un apel către o cultură „mai teoretică, mai sistematică, mai raționalistă”.