Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer, chimist evreu-german

Adolf von Baeyer (născut pe 31 octombrie 1835, în Berlin, Prusia [acum Germania] – decedat pe 20 august 1917, în Starnberg, lângă München, Germania) a fost un chimist german renumit pentru sintetizarea indigo-ului în 1880 și pentru formularea structurii sale în 1883. În 1905, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Chimie.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Adolf_von_Baeyer#/media/Fi%C8%99ier:Adolf_von_Baeyer_(1905).jpg

Baeyer a studiat sub îndrumarea lui Robert Bunsen, însă a fost mai profund influențat de August Kekule în dezvoltarea sa profesională. După ce și-a obținut doctoratul la Universitatea din Berlin în 1858, a devenit lector (Privatdozent) în 1860 și a condus laboratorul de chimie al Institutului Profesional din Berlin până în 1872. A urmat un post de profesor la Strasbourg (azi în Franța), iar în 1875 a succedat pe Justus von Liebig ca profesor de chimie la Universitatea din München, unde a fondat un laborator de chimie de mare importanță, formând mulți chimiști proeminenți.

În 1881, Societatea Regală din Londra i-a acordat medalia Davy pentru munca sa privind indigo-ul. Pentru a marca aniversarea de 70 de ani, în 1905 a fost publicată o colecție a lucrărilor sale științifice.

Printre realizările semnificative ale lui Baeyer se numără descoperirea coloranților de ftaleină și cercetările asupra derivaților acidului uric, poliacetilenelor și sărurilor de oxoniu. Un derivat al acidului uric pe care l-a descoperit a fost acidul barbituric, baza compușilor sedativ-hipnotici cunoscuți sub numele de barbiturice. De asemenea, Baeyer a propus teoria „tensiunii” (Spannung) care explică de ce inelele de carbon cu cinci sau șase atomi sunt mult mai comune decât cele cu alte numere de atomi. A introdus, de asemenea, o formulă centrică pentru benzen.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Adolf-von-Baeyer