Actualizarea pedepsei primite de cei trei bărbați care au furat un excavator: arestare preventivă și control judiciar
#Postat de Carmen Vintu on iulie 13, 2022
UPDATE: Arestare preventivă și control judiciar
Față de cei doi bărbați în vârstă de 44 și 49 de ani, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, iar față de bărbatul în vârstă de 39 de ani s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Sursa foto: https://pxhere.com/ro/photo/1443611
Știrea inițială: Reținuți, cercetați penal pentru furt calificat
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au reținut 3 bărbați, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Cei trei bărbați, localnici în vârstă de 39, 44, respectiv 49 de ani, sunt bănuiți că, la data de 10 iunie a.c., de pe raza localității Scoreiu, ar fi sustras un excavator pe șenile.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 11 iulie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii persoanelor pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
Sursa: I.P.J. Sibiu/13 iulie 2022
Articolul inițial: https://jurnalfm.ro/2022/07/12/sibiu-au-furat-un-excavator-barbatii-din-scoreiu-au-fost-retinuti/
Jurnal FM 