Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere
#Postat de Carmen Vintu on martie 14, 2022
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Predeal efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În data de 13 martie 2022, în jurul orei 1:35, polițiștii au depistat un bărbat care conducea sub influența alcoolului pe bulevardul Libertății din Stațiunea Predeal, județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,32 mg/l alcool pur. Drept urmare, a fost amendat și i s-a reținut permisul de conducere pentru a i se suspenda dreptul de a conduce pe drumurile publice timp de 90 de zile.
Ulterior, în jurul orei 04.10, bărbatul a fost din nou depistat conducând un autoturism pe Bulevardul Mihail Săulescu din staţiunea Predeal din judeţul Braşov, deşi nu mai era autorizat să circule pe drumurile publice, iar la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,38 mg/l alcool pur.
În acest caz, cercetarea va continua în dosarul penal constituit, coordonat de Parchetul de pe lângă instanței Brașov, urmând ca la finalul cercetării să se propună o soluție legală.
Sursa: I.P.J. Brașov/14 martie 2022
Jurnal FM 