Current track

Title

Artist


Accident pe o stradă din Suceava, două maşini s-au ciocnit

#Postat de on septembrie 1, 2020

Un autoturism și un microbuz s-au ciocnit în această dimineaţă, în jur de ora 10.00, pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava. Un autoturism în care erau trei adulți și doi copii, ieșit de pe un drum secundar, a fost lovit violent din lateral de autoutilitara care se deplasa regulamentar pe strada Traian Vuia.

Șoferul microbuzului, din Ostra, a relatat că se deplasa pe strada Traian Vuia, dinspre artera principală spre Ițcani, iar la un moment dat s-a trezit în față cu autoturismul ieșit din dreapta sa. Pompierii militari ajunși la fața locului cu ambulanța SMURD TIM l-au preluat pe șoferul autoturismului, care resimțise în plin șocul impactului din lateral. Totuși, din fericire, bărbatul era conștient și cooperant, urmând a fi evaluat medical la Urgențele Spitalului Județean. Au mai primit îngrijiri medicale și copiii din autoturism, însă mama acestora a refuzat transportul la spital. La fața locului au ajuns polițiști rutieri, care au demarat cercetări pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *