Current track

Title

Artist


Accident mortal de motocicletă (foto-video)

#Postat de on septembrie 30, 2023

Accident mortal de motocicletă – o motocicletă a ieșit în afara părții carosabile, pe raza localității Dumbrăveni.

VIDEO

Au fost implicate două persoane, un tânăr și o tânără, ambele victime fiind găsite în stare de inconștiență.

Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD ( Echipaj de Prim Ajutor și Terapie Intensivă Mobilă), cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Din nefericire, tânărul avea leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decesul acestuia.

Tânăra este în continuare în stare de inconștiență, cu multiple traumatisme, iar cadrele medicale intervin pentru stabilizarea ei.

Sursa: ISU Suceava

Update ora 23:23- Ambulanta SMURD – Terapie Intensiva Mobila se indreapta cu tanara spre Unitarea de Primiri Urgente Suceava.

Update SJU: „În urma accidentului de la Dumbraveni , la UPU a ajuns o pacientă de 16 ani politraumatizată cu șoc hemoragic, în comă, intubată și ventilată mecanic. Aceasta a fost internată pe secția de chirurgie infantilă în sectorul ATI”.

Medicul Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a transmis:

Căpitan Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava: 

Actualizare SJU 3 octombrie 2023: 

„Din păcate, pacienta din accidentul de la Dumbrăveni de sâmbătă noaptea, a decedat în cursul dimineții de astăzi. Dumnezeu să îi odihnească în pace”.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *