Accident, la Bogdan Vodă, cu două victime încarcerate
#Postat de Carmen Vintu on august 10, 2019
Nu mai este nicio noutate că șoferii circulă cu viteză, chiar și în zona localităților, unde limita este de 50 de km/oră.
Deznodământul este întotdeauna..accidentul. Un asemenea eveniment a avut loc în după amiaza zilei de sâmbătă, 10 august, pe raza localității Bogdan Vodă din comuna Săucești, unde un automobil s-a răsturnat în afara carosabilului.
Apelul la numărul de urgență 112 anunța că, în urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată, motiv pentru care a fost nevoie de deplasarea a patru echiaje de salvatori.
La fața locului, însă, militarii și paramedicii au constatat că, de fapt, în automobilul răsturnat se aflau două persoane.
„O victimă de sex feminin (58 ani), conștientă, blocată în autoturism, și o victimă de sex masculin (51 ani) care acuza dureri la spate. Au fost preluate de către SAJ și asigurate măsurile PSI”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Bacău.
Florentin Radu