Accident groaznic rutier produs miercuri seară la Vicovu de Sus (Foto)
#Postat de Jurnal Fm on noiembrie 3, 2022
Miercuri după-amiază, la 16:00, pe raza localității Vicovu de Sus , a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

În urma accidentului o persoană a rămas încarcerată într-unul dintre autovehicule.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Potrivit ISU Suceava, persoana încarcerată a fost extrasă din autovehicul de către pompierii militari și predată echipajelor medicale și paramedicale, i s-au aplicat manevrele de resuscitare, dar, din nefericire, până la urmă a fost declarat decesul acestuia.
Alte două persoane implicate în eveniment au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind conștiente și cooperante.
Jurnal FM 