Current track

Title

Artist


Accident grav pe Transfăgărășan. Un copil și un bărbat au fost transportați la spital

#Postat de on august 15, 2022

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs pe DN 7C, Transfăgărășan, între Cârțișoara și Bâlea Cascadă.

Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autoturism, în timp ce conducea autoturismul spre Cârțișoara, din cauze ce urmează a se stabili, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sens opus.
Conducătorul motocicletei, în vârstă de 54 de ani, și un minor în vârstă de 9 ani, pasager pe moto, cetățeni străini, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți.

Autoturismul era condus de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din jud. Teleorman.

“Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, informează IPJ Sibiu.

Un echipaj SMURD al Punctului de Lucru Avrig, a intervenit de urgență pe Transfăgărășan, între Cârțișoara și Bâlea Cascadă, la un accident rutier.

La fața locului echipajul a acordat îngrijiri medicale unui minor în vârstă de 9 ani, conștient care este transportat la CPU Luther având un traumatism la membrul inferior.

De asemenea, la locul accidentului s-a deplasat și un echipaj SAJ, care a transportat la UPU Sibiu pentru îngrijiri medicale, un bărbat de 54 de ani.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *