Current track

Title

Artist


Accident grav în localitatea Moșna, Sibiu. Un bărbat, fără permis, a murit după ce a lovit frontal un alt autoturism

#Postat de on august 30, 2023

Polițiștii rutieri ai intervenit în această dimineață la un accident de circulație deosebit de grav, produs pe DJ 141, în afara localității Moșna.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Moșna spre Bârghiș, din cauze care urmează a fi stabilite, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Moșna, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 35 de ani, din Agnita.

Foto: ISU Sibiu

Din păcate, în urma impactului a rezultat decesul șoferului. Acesta nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital conștientă.

Cercetările continuă. Traficul este blocat total, informează IPJ Sibiu.

Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență la un accident rutier la ieșirea din localitatea Moșna pe DJ 141.
La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare, una de stingere și un echipaj SAJ.

Un bărbat de 62 de ani a rămas încarcerat și era inconștient. Din nefericire bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat.

De asemenea, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 35 de ani, aceasta a fost transportată la CPU Mediaș cu un traumatism toracico-abdominal și multiple escoriații.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *