Accident cu doi răniți, după ce un şofer a adormit la volan
#Postat de Liliana Mihaila on februarie 8, 2021
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după un accident petrecut duminică seara, în localitatea Bucșoaia. Din cercetări a reieşit că unul dintre şoferi a adormit la volan, iar autoturismul scăpat de sub control a pătruns pe contrasens şi a lovit o altă maşină.

Şoferul de 31 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, se îndrepta spre Frasin şi, în afara localității Bucșoaia, din cauza oboselii, a adormit la volanul autoturismului, care a părăsit banda de circulație și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală-stânga cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 34 de ani, din Botoșani.

În urma impactului dintre cele două vehicule, o tânără de 26 de ani, din Botoșani, și şoferul care circula regulamentar au fost răniți, fiind transportați la Spitalul Orășenesc Gura Humorului cu traumatisme.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar de cercetare penală deschis pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Jurnal FM 