Radu Iftimovici, medic, cercetător virusolog, istoric al medicinei, profesor universitar, eseist, biograf și dramaturg român
#Postat de Carmen Vintu on februarie 8, 2026
Acad. Prof. Univ. Dr. Radu Iftimovici (n. 28 aprilie 1931 – d. 8 februarie 2020, București) a fost un eminent profesor, membru titular al Academiei de Științe Medicale, cercetător virusolog, istoric al medicinei și dramaturg. În perioada 1972–1988, a realizat la Televiziunea Română o serie inedită de 42 de episoade documentare dedicate marilor personalități ale medicinei românești și universale.
În 1991, a primit prestigiosul Premiu Kalinga al UNESCO pentru popularizarea științei, premiu înmânat la Paris pe 28 octombrie 1991 de Federico Mayor, președintele UNESCO. Această distincție internațională a fost acordată de-a lungul timpului unor laureați ai Premiului Nobel, precum Louis de Broglie, Konrad Lorenz, Karl von Frisch, Bertrand Russell, Nikolay Gennadiyevich Basov, Sir Peter Brian Medawar, George Porter, dar și unor mari savanți, precum George Gamow, Julian Huxley, Jean Rostand și Sir David Attenborough.

Sursa foto: AI
Principala sa lucrare ca iatroistoric este „Istoria medicinii și farmaciei universale” (apărută în două ediții, 2008 și 2015). De asemenea, a publicat monografii importante dedicate unor personalități de marcă ale științei românești, precum Victor Babeș, Constantin Levaditi, Mihai și Alexandru Ciucă și George Emil Palade, dintre care „Spovedania unui învingător” este una dintre cele mai reprezentative. Aceste lucrări reflectă atât istoria științei, cât și popularizarea acesteia.
Ca dramaturg, Radu Iftimovici a semnat lucrări precum „Nu ucideți caii verzi” (1983), o dezbatere despre adevăr și morală în lumea medicală, „Joc ciudat după scăpătat” (1987), „A cincea cameră a inimii” (1989), „Poftă bună, canibali”, „Creșteți vipere la sân”, „Curve de lux” (1996) și „Aventurile pravoslavnicilor Mitică și Petrică” (2018).
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România la secția dramaturgie, membru al UNITER și al Societății Franceze de Istoria Medicinei, alături de alți membri distinși ai Academiei de Științe Medicale, precum Dr. Gheorghe Brătescu. Radu Iftimovici a avut privilegiul de a cunoaște și de a colabora cu mari personalități din știință și medicină, contribuind la crearea unor medalioane biografice de referință.
Academia de Științe Medicale își exprimă profunda durere la trecerea în neființă a acestei mari personalități, ale cărei realizări au lăsat o amprentă de neșters în medicina românească. Sit tibi terra levis.
Sursa: https://www.adsm.ro/wp-content/uploads/pdf/inmemoriam/IN%20MEMORIAM%20-%20Radu%20Iftimovici.pdf
Jurnal FM 