A plecat din centrul de plasament. Polițiștii l-au găsit la Sascut
#Postat de Catalin Cojocaru on martie 18, 2021
Reprezentanţii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău i-au sesizat pe poliţiştii Secţiei 2 Poliţie despre faptul că un minor în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar din centrul de plasament și nu a mai revenit.

Oamenii legii au intrat în alertă și l-au cautat pe minorul plecat dintr-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău în tot județul.
”În urma activităţilor întreprinse, poliţiştii l-au depistat pe minor, pe raza comunei Sascut. Minorul a fost condus la sediul Poliţiei, unde, în urma audierii s-a stabilit că nu a fost victimizat și nu a comis infracțiuni, ulterior fiind luată măsura reintegrării în centrul de plasament.” – informează IPJ Bacău
Nu e primul caz semnalat de angajații DGAPSC Bacău cu privire la faptul unii dintre copiii aflați în grija instituției obișnuiesc să ”evadeze”.
Jurnal FM 