Current track

Title

Artist


A început eliberarea permiselor de pescuit ANPA pentru anul 2021

#Postat de on ianuarie 11, 2021

Orice partidă de pescuit sportiv ce se desfășoară în noul an, necesită un permis pescuit ANPA 2021. Permisul de pescuit are ca valabilitate finele anului în care a fost solicitat, indiferent de luna în care s-a emis documentul. Acest document este valabil pe apele care nu fac obiectul concesionarilor private. Vizează apele publice libere și cele aflate în administrarea asociaților de pescari.

În județul Bacău, Centrul Regional de Ecologie, în calitate de titular al Contractului nr.20/2017 încheiat cu ANPA, eliberează pentru membrii proprii permise de pescuit recreativ ANPA 2021.

Cotizația anuală 2021, după patru ani de contract, se modifică astfel: 120 lei cotizație integrală, respectiv 70 lei cotizație redusă pentru pensionari, elevi/studenți și persoane cu handicap.

Unde se eliberează

Permisele se eliberează la sediul CRE din str. Livezilor 4F, de luni până vineri între orele 11.00 – 17.00, sau la magazinele de pescuit partenere: la Ionică pe str. Energiei, X-Carp la intersecție Mioritei/9 Mai și Popasul Pescarilor, pe peron la Autogara Bacău.

Pescarii membri ai altor asociații pot pescui pe zonele CRE conform regulamentului, astfel: în baza permisului ANPA 2021 și a carnetului de captură CRE, obținut în urma susținerii testul de verificare a cunoștințelor. Pescuitul se va desfășura exclusiv în sistem C&R, fiind interzisa reținerea peștilor prinși.

Membrii CRE, în baza permisului ANPA 2021 pot pescui pe orice alte zone de pescuit, din Bacau sau din alte județe, cu respectarea regulamentului propriu al asociațiilor titulare.

Membrii CRE pot pescui pe zonele AJVPS în baza permisului ANPA 2021 cu respectarea regulamentului AJVPS, parte a Planului de management anexa la contractul nr. 33/11.10.2017 – care reglementează modul în care pot pescui pescarii care nu sunt membri ai AJVPS.

AJVPS Bacău nu poate condiționa practicarea pescuitului pe zonele proprii prin obținerea calității de membru, acest fapt fiind contrar prevederilor legale și contractuale.

Pentru detalii și relații suplimentare ne puteți contactată online pe contul FB, pe e-mail: contact@naturabacau.ro sau telefonic la 0748-695-963.

Permise ANPA 2021- noțiuni generale

Permisul de pescuit ANPA este nominal.
Nu plecați la pescuit fără a deține asupra dumneavoastră acest document.
Nu plastifiați permisul de pescuit online ANPA 2021 ! Este un document oficial și este interzis prin lege.
Nu pescuiți în zona granițelor țării fără a deține și un permis de frontieră !
Nu pescuiți în zonele limita ale sectoarelor de ape publice contractate decât dacă sunt prezente semne în acest sens și care delimitează accesul ! În cazul în care nu sunt semnalizate aceste granițe, solicitați coordonatele GPS către asociațiile de pescari care le administrează !
Salvați o copie electronică a permisului de pescuit online ANPA 2021 în telefon !

Ce este un permis de pescuit

Permisul de pescuit este forma prin care orice pescar poate merge pe anumite lacuri, baraje, cursuri de apă pentru o partida de pescuit. Acest document atestă faptul că s-a respectat legislația în vigoare și s-au urmat pașii care atestă persoană în cauza și o recunoaște ca fiind pescar sportiv.

Este important că acest permis de pescuit să fie permanent în formă fizică în setul de acte ale dețînătorului. Numai în acest mod se va efectua controlul și se va recunoaște statutul pescarului de către organele competențe.

Lipsa prezentării permisului de pescuit organelor abilitate la control, atrage după sine amenzi. Contestarea nu este o soluție. Dacă ai permis de pescuit și ai plecat la malul apei, este OBLIGATORIU să îl ai asupra ta.

Foto/CRE Bacău


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *