Jurnal FM 
S-a întâmplat la 13 octombrie 1781
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 13, 2021
S-a întâmplat la 13 octombrie 1781: A fost emis „Edictul de Toleranţă”, prin care românilor ortodocşi din Transilvania li se acorda dreptul de a-şi deschide şcoli şi biserici. Edictele iozefine de toleranță religioasă au fost reglementările prin care Iosif al II-lea a recunoscut cultelor protestante, creștin-ortodoxe și mozaice dreptul de a funcționa nestingherit în țările ereditare ale Habsburgilor (Imperiul Austro-Ungar de mai târziu).
Patenta imperială din 13 octombrie 1781 a acordat libertate religioasă protestanților și ortodocșilor, iar cea din 1782 mozaicilor.În privința Marelui Principat al Transilvaniei, edictele iozefine au completat prevederile Edictului de la Turda. În 1783 împăratul Iosif al II-lea a înființat la Sibiu o episcopie greco-ortodoxă, precursoarea Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului din prezent.O perioadă de profunde transformări economice, demografice, religioase, militare, de mentalități individuale și colective etc. a cunoscut Transilvania după integrarea sa în Imperiul Habsburgic, mai ales în timpul împărătesei Maria Tereza (1740-1780) și a fiului său Iosif al II-lea (1780-1790). Acești „despoți luminați” s-au completat unul pe altul în realizarea unor reforme ce aveau scopuri imediate și de perspectivă.
Iosif al II-lea s-a născut la 13 martie 1741, fiind primul băiat din cei 16 copii ai împărătesei Maria Tereza. În anul 1765 tatăl său, Francisc Ștefan de Lorena moare iar el este declarat coregent de către mama sa și comandant suprem al armatei. S-a căsătorit, la insistențele mamei sale, de foarte tânăr, dar prima soție și următoarele două i-au murit, la fel și fiica din prima căsătorie, ceea ce l-a marcat pentru tot restul vieții, rămânând cu o mare sensibilitate pentru cei care sufereau. Seva înțelepciunii sale nu se trăgea numai din cărți, enciclopedii sau rapoarte, ci mai ales din contactul cu oamenii și cu realitățile, mereu altele, întâlnite în provinciile Imperiului, fiind dublată de o preocupare deosebită pentru „binele comun”.
Ca să ia contact nemijlocit cu masele de supuși, a efectuat de-a lungul și de-a latul vastului său imperiu, în trăsură ori în șaua calului, numeroase călătorii, care, însumate, dau aproape o treime din perioada 1765-1780 în calitate de coregent, și 1780-1790 în calitate de împărat deplin, fapt ce i-a atras denumirea, încă din timpul vieții, de „împăratul călător”. În călătoriile sale a străbătut și Transilvania în anii 1773, 1783 și 1786, ocazii cu care consemnează în rapoarte că din totalul general de 1.066.071 locuitori, „românii sunt cei mai vechi și mai numeroși ( 677.308 -63,53 %), ungurii și secuii ( 257.825 – 24,18 %),sașii ( 130.884 – 12,29 %), majoritatea erau ortodocși (558.076, numiți și schismatici,) 119.232 greco-catolici, mai erau protestanți și catolici, că aici este o „țară frumoasă, dăruită de grația divină cu toate cele necesare, cu pământ roditor pentru cereale, pentru cultura viței de vie, cu o populație destul de numeroasă ca să le cultive, dar acești bieți iobagi români, cei mai numeroși și mai vechi locuitori, sunt în așa fel chinuiți și copleșiți de greutăți de către fiecare, fie unguri, fie sași, încât într-adevăr, soarta lor, dacă o cercetezi, este vrednică de milă, și totuși e încă de mirare că atâția dintre acești oameni sunt încă aici și nu au fugit cu toții”.
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
