A blocat circulația după ce a săpat un șanț pe drum. Bărbatul s-a ales cu dosar penal
#Postat de Jurnal Fm on iunie 17, 2022
Un avrigean în vârstă de 37 de ani este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.

În fapt, în cursul zilei de 15 iunie, bărbatul ar fi săpat un șanț lat de circa 1 m pe întreaga lățime a străzii Râului din orașul Avrig, cu intenția de a se racorda la rețeaua de apă și canal, blocând astfel total circulația autovehiculelor pe strada amintită.
„Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, transmite IPJ Sibiu.
Jurnal FM 