Current track

Title

Artist


A amețit în giratoriu. Tamponare cercetată de poliţişti.

#Postat de on octombrie 26, 2020

La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, poliţiştii Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu urmare a producerii unui eveniment rutier, în Bacău, soldat cu pagube materiale.

Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 39 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada 9 Mai, intrand în sensul giratoriu din dreptul Colegiului Economic ”Ion Ghica”, spre Piaţa Centrală, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 ani, tot din Bacău, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 20 ani şi 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 39 ani şi li-i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *