Accident rutier, luni dimineața, în localitatea Rădeni, comuna Dragomirești, județul Vaslui
#Postat de Carmen Vintu on iunie 28, 2021
Potrivit ISU Vaslui, un accident rutier s-a produs pe DN 2F în localitatea Rădeni, comuna Dragomirești, astăzi dimineață .
În urma impactului dintre două autoturisme. a rezultat rănirea a trei persoane, dar nu au fost persoane încarcerate. Punctul de lucru Ivănești din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
La locul accidentului s-au deplasat și două ambulanțe SMURD.
UPDATE: Potrivit Punctul de lucru Ivănești din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare și un echipaj specializat, la un accident rutier produs pe DN 2F, în raza localității Rădeni, comuna Dragomirești.

În accident au fost implicate două autovehicule în care se aflau patru persoane.
La fața locului au fost deplasate două ambulanțe SMURD (TIM și EPA) și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autovehicule avariate, scoase în afara carosabilului (un autoturism și o autoplatformă), precum și patru victime, dintre care una aflată în stop cardiorespirator.
Concomitent cu asigurarea măsurilor PSI, pompierii militari au început manevrele de resuscitare pentru victima aflată în stare de inconștiență.
După aproximativ o oră, victima aflată în stare de inconștiență (bărbat în vârstă de 52 ani), a fost declarată decedată.
Sursa : Stiri Romania24 ,28.06.2021
Jurnal FM 