Știrile pozitive ale zilei, 31 mai 2021
#Postat de Carmen Vintu on mai 31, 2021
1. Germania investeşte 8 miliarde de euro în proiecte legate de hidrogen
Germania va investi peste opt miliarde de euro pentru a finanţa proiecte de amploare pe bază de hidrogen, potrivit unui anunț comun al ministerelor Economiei şi Transporturilor de la Berlin, citat de Reuters.
Cele 62 de proiecte propuse de autoritățile germane vor sprijini industria chimică, a oţelului, dar şi transporturile și sunt parte a proiectului de interes european comun în domeniul hidrogenului (Hydrogen-IPCEI), care își propune să sporească utilizarea hidrogenului ca alternativă la combustibilii fosili, în vederea îndeplinirii obiectivelor climatice, au precizat Ministerele Economiei şi Transporturilor.
2. Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român începe construcția unei centrale de cogenerare la Petromidia, investiție de 148 milioane dolari
Termenul estimat pentru punerea în funcțiune a noii centrale este finele lunii iulie 2023.3. Orfanii, soldații și elevii din Coreea de Nord „se oferă voluntari” să lucreze în mine și pe șantierele țării – Presa de stat

Potrivit KCNA, peste 700 de orfani s-au oferit voluntari să lucreze în cooperative agricole, la o oțelărie sau la tăiat lemne, printre alte meserii.
Într-un alt articol, agenția a anunțat că aproximativ 150 de absolvenți de la trei școli de orfani s-au oferit voluntari să lucreze în mine de cărbune și ferme.
4. 25 migranţi au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră în două TIR-uri care ieșeau din țară. Cel mai mic avea 5 ani

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia de Frontieră, sâmbătă, în jurul orei 00,15, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni români, care transportau, cu un automarfar, înmatriculat în România, obiecte de mobilier pentru o societate din Franţa.
În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul pentru marfă treisprezece cetăţeni din Irak cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani.
5. Uniunea Europeană sprijină un demers împotriva pirateriei online a transmisiilor sportive

Parlamentul European a votat săptămâna aceasta o inițiativă a organizatorilor de competiții sportive din mai multe țări privind combaterea pirateriei online a programelor de sport. Evenimentele de acest tip nu au fost până acum protejate de reglementări UE privind proprietatea drepturilor de autor. Acțiunea a primit sprijinul majorității parlamentarilor europeni.
6. Microsoft, Continental şi Oracle, pe primele poziţii în topul celor mai doriţi angajatori în 2021

Microsoft a revenit pe primul loc în topul preferinţelor respondenţilor după nouă ani în care nu a mai ocupat această poziţie.
Topul 10 al celor mai doriţi angajatori este completat de companii precum Amazon, IBM, Endava, Bosch România, ING România, OMV Petrom şi Vodafone România.
7. Premierul Florin Cîțu candidează la șefia PNL, împotriva lui Orban: „Voi câștiga”

“PNL are nevoie de un suflu nou, are nevoie de o conducere care să vină cu elemente de noutate, în acelaşi timp să ducă mai departe tradiţiile şi principiile liberale. Nu cred că acum este nevoie să vorbesc despre mine, despre ceea ce voi face. Bilanţul mandatul meu de ministru al Finanţelor şi acum de al celui de premier demonstrează mai mult decât ceea ce aş putea să vă spun eu. Promisiuni auziţi zilnic de la toţi politicienii. Eu v-am obişnuit cu mai puţine vorbe şi mai multe fapte. Dragi colegi liberali, mesajul meu pentru voi este clar şi simplu, mă voi asigura că PNL va fi cel puţin opt ani la guvernare. Vom transforma România într-o ţară liberală de care să se bucure toţi românii”, a afirmat Florin Cîţu.
Propunerea Biroului Executiv al PNL este ca alegerile în filiale să înceapă la 1 iunie, iar Congresul PNL să aibă loc în 25 septembrie, cu prezenţa fizică a 5.000 de delegaţi.
8. Primul alpinist nevăzător chinez a cucerit vârful Everest: „Am fost destul de speriat, nu-mi pot găsi mereu echilibrul şi uneori cad”

Zhang Hong a escaladat cel mai înalt vârf al lumii dinspre partea nepaleză.
„Nu contează dacă ai un handicap sau eşti normal, dacă ţi-ai pierdut vederea sau dacă nu ai mâini sau picioare. Nu contează atât timp cât ai o minte puternică”, a declarat Zhang pentru Reuters.
9. Metoda prin care o municipalitate din Bruxelles strânge gunoiul fără să producă dioxid de carbon

Caii sunt responsabili pentru păstrarea curățeniei în piețele publice, în stațiile de autobuz și în parcuri.
„E ca și cum aș face sport! Merg câțiva kilometri pe zi în aer curat. Chiar mă ține în formă!”, explică încântată Pauline Piekarczyk, angajată la serviciile de salubritate.
10. A închiriat un elicopter pentru a se preda poliţiei. Fugarul a declarat că avut o perioadă „grozavă”, însă a venit momentul să „iasă cu stil”

Potrivit Stuff.nz, citat de BBC, bărbatul şi-a plătit singur zborul cu elicopterul pentru că „voia să iasă cu stil”.
11. „De când sunt fotograf nu am văzut atâţia maci la un loc”

12. Marea Britanie ar putea face vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie pentru personalul medical

Guvernul britanic are în vederea impunerea obligativităţii vaccinării împotriva COVID-19 pentru personalul medical, în încercarea de a stopa infecţiile din mediul spitalicesc, a declarat duminică secretarul de stat pentru vaccinarea anti-COVID-19, Nadhim Zahawi, transmite Reuters, citată de Agerpres.
13. O româncă face senzație în celebrul WNBA. Fosta elevă a lui Kobe Bryant este cea mai tânără jucătoare care reușește un triple-double

14. Directorul general al ANPC, recomandări pentru cumpărarea de jucării înainte de Ziua Copilului

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Paul Anghel, a transmis, duminică, recomandări pentru cumpărarea de jucării înainte de Ziua Copilului în care atrage atenţia asupra aspectelor care trebuie urmărite pentru a oferi un cadou care să reprezinte un pericol, transnmite News.ro.
15. Salonul auto de la Geneva se va relua în luna februarie 2022

Jurnal FM 