Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea), filozof, interpret și scriitor român

După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie. A fost membru al Grupului pentru Dialog Social.

Studii

S-a născut la 23 mai 1942 la Râmnicu Vâlcea; tatăl său, Petre Liiceanu lucra în finanțe, iar mama, Ioana Liiceanu (născută Marineanu) era profesoară de matematică. În timpul copilăriei sale, familia s-a stabilit la București.

Începând cu clasa a V-a este elev al Școlii Medii nr. 12 (actualul Colegiu National „Spiru Haret”) pentru ca 3 ani mai târziu să se mute și să absolve liceul Gheorghe Lazăr. Este absolvent al Facultății de Filozofie (1960-1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1968-1973) din București. În 1976 obține doctoratul în filozofie cu teza Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii.

Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii ’70, începe să frecventeze alături de Andrei Pleșu „Școala de la Păltiniș” (stațiune de munte în care filozoful Constantin Noica își desfășura, prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist), ca elev preferat^{[necesită citare]} al lui Noica. Volumele Jurnalul de la Păltiniș și Epistolar, mărturii ale acestui parcurs formativ, au un rol important în epocă.

Între anii 1982-1984 a fost bursier al Fundației Alexander von Humboldt.

Activitate

În 1975 se transferă la Institutul de Istorie a Artei, unde va ocupa un rol de cercetătător până în 1989. În 1990 Liiceanu a devenit director al Editurii Humanitas, iar din 1992 este profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București.

În calitate de conducător al Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu a reeditat după Revoluția din 1989 o multitudine de autori români interziși (în totalitate sau parțial) în perioada comunistă. Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filozofia (Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu), literatura (Eugen Ionescu, Lucian Blaga) și istoria (memoriile lui Constantin Argetoianu, I. G. Duca). Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului (în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucât reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației ’27. Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca s-a situat în permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice. În acest context, Liiceanu și-a atras critici precum cea a fostului dizident Gabriel Andreescu, care îl califică drept facilitant al extremismului, deoarece a promovat naționaliștii și iraționaliștii interbelici, care ar fi fost „ideologi ai extremismului de dreapta”.

Gabriel Liiceanu s-a situat în centrul unei alte dezbateri publice în 1999, în timpul bombardării Serbiei de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Atunci a susținut poziția ministrului de externe Andrei Pleșu de permitere a survolării teritoriului românesc de către avioanele NATO, împotriva majorității opiniei publice, care favoriza o poziție neutră a României. Majoritatea analiștilor de politică internațională sunt de părere că atitudinea României în această problemă a contribuit la aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord în 2004.

Liiceanu este membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și al Revistei 22, membru în consiliul științific al New Europe College (1997-2005), membru în Consiliul de Administrație al TVR (1998-2002), și Președinte al Asociației Editorilor din România (1999-2006)

În opinia criticilor lui Gabriel Liiceanu, acesta împărtășește (alături de ceilalți membrii ai G.D.S-ului), o poziție elitistă și neo-populistă. În data 1 octombrie 2019, Gabriel Liiceanu s-a retras din Grupul pentru Dialog Social motivând-și gestul printr-o scrisoare de 11 pagini adresată membrilor în care critica anumite comportamente sau ocupații ale unor persoane ce nu coincideau cu scopul grupului.

Viziune filozofică

Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în operă (alienarea, contingența, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită ca existențialistă și agnostică („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. Ușa interzisă). Ideile sale și-au primit influența cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea Despre limită o fenomenologie existențială definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre.

Scrieri

• Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, București, Ed. Univers 1975, Ed. Humanitas, 1993, 2005;
• Încercare în politropia omului și a culturii, București, Cartea Românească, 1981; ediția a II-a, cu titlul Om si simbol. Interpretări ale simbolului în teoria artei și filozofia culturii, Ed. Humanitas, 2005;
• Jurnalul de la Păltiniș, București, Cartea Românească, 1983, Ed. Humanitas, 1991, 1996, 2004, 2005, 2014 (ediție aniversară);
• Cearta cu filozofia, București, Ed. Humanitas, 1992, 2005;
• Apel către lichele, București, Ed. Humanitas, 1992, 1996, 2005, 2012;
• Despre limită, București, Ed. Humanitas, 1994, 1997, 2009, 2010;
• Itinerariile unei vieți: Emil Cioran – Apocalipsa după Cioran, București, Ed. Humanitas, 1995, 2011;
• Declarație de iubire, Ed. Humanitas, 2001, 2008;
• Ușa interzisă (Jurnal), București, Ed.Humanitas, 2002, 2010; versiunea în limba franceză „La porte interdite, trad. de Michelle Dobré, Marie-France Ionesco, Ed.Humanitas, 2011;
• Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu – Chipuri ale răului în lumea de astăzi (editie bilingvă, româno-spaniolă), trad. de Ileana Scipione, Ed. Humanitas, 2006, 2011;
• Despre minciună, Ed. Humanitas, 2006 (inclus în „3 eseuri”, 2014);
• Despre ură, Ed. Humanitas, 2007 (inclus în „3 eseuri”, 2014);
• Despre seducție, Ed. Humanitas, 2007, 2013 (inclus în „3 eseuri”, 2014);
• Scrisori către fiul meu, Ed. Humanitas, 2008;
• Întâlnire cu un necunoscut, Ed. Humanitas, 2010; 
• Întâlnire în jurul unei palme Zen, în colaborare cu Răzvan Luscov și Gabriel Cercel, Ed. Humanitas, 2011 ;
• Estul naivităților noastre : 27 de interviuri 1990-2011 : oare ne putem apăra prin cuvinte? , Ed. Humanitas, 2012;
• 18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger, Ed. Humanitas, 2012;
• Măștile lui M.I. – Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Ed. Humanitas, 2012;
• Dragul meu turnător, Ed. Humanitas, 2013; 
• Fie-vă milă de noi! și alte texte civile, Ed. Humanitas, 2014;
• Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieții, în colaborare cu Andrei Pleșu; Ed. Humanitas, 2015;^[15][16]
• Nebunia de a gândi cu mintea ta, Ed. Humanitas, 2016;
• România. O iubire din care se poate muri, Ed. Humanitas, 2017;
• Continentele insomniei, Ed. Humanitas, 2017;
• Așteptând o altă omenire, Ed. Humanitas, 2018;
• Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului, Ed. Humanitas, 2019;
• Ludice. Exerciții de umor criptic, Ed. Humanitas, 2019;
• Povestea insulei Humanitas, Ed. Humanitas, 2020 (Ediție aniversară. Humanitas – 30 de ani de la înființare);
• Isus al meu, Ed. Humanitas, 2020

Mai multe: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Liiceanu