Veste bună pentru locuitorii din Bacău și 22 de comune din județ: a fost semnat contractul pentru salubritate
#Postat de Florin Craciun on mai 6, 2021
Veste bună pentru locuitorii municipiului Bacău și din comunele Berești Bistrița, Buhoci, Cleja, Faraoani, Filipești, Gârleni, Gioseni, Hemeiuș, Horgești, Itești, Letea Veche, Luizi Călugăra, Măgura, Mărgineni, Nicolae Bălcescu, Prăjești, Răcăciuni, Racova, Sărata, Săucești, Tamași și Traian. Astăzi, 6 mai, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, dar și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) a semnat cu președintele firmei Soma SA, Constantin Șoșu, contractul de colectare și transport deșeuri din municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe.

Contractul are o valoare estimată de 151 de milioane de lei și a ajuns la final după o licitație publică începută în decembrie 2018 și încheiată în aprilie 2021, după cinci contestații în instanță. În urma procedurii competitive, tarifele cu care operatorul va presta serviciul în Bacău și cele 22 de comune sunt, în general, mai mici decât în prezent.
„Prin noul contract de colectare și transport deșeuri, ADIS aliniază salubrizarea Bacăului și a celor 22 de comune la normele în vigoare: am convingerea că cetățenii vor înțelege că respectând mediul și colectând selectiv deșeurile vom contribui cu toții la eficientizarea serviciului de salubrizare și la scăderea poluării, prin diminuarea cantităților de gunoi depozitate în celula 2.

Mulțumesc echipei ADIS pentru munca depusă în cadrul acestei proceduri, precum și pentru modul responsabil în care gestionează problema deșeurilor în județul Bacău. Îi asigur pe băcăuani că, din postura de președinte al asociației, voi urmări ca operatorul să nu facă rabat de la calitatea și promptitudinea serviciului de salubrizare, așa cum Soma prestează deja la Sibiu, de exemplu”, a declatat Valentin Ivancea.
Ce presupune contractul de colectare și transport deșeuri:
Se vor distribui peste 42.000 europubele pentru colectarea deșeurilor reziduale menajere din locuințe (mun. Bacău plus 22 comune)
Se vor amplasa 528 de eurocontainere de 1100 litri pentru colectare deșeuri din zonele de blocuri/locuințe colective mun. Bacău
Se vor amplasa peste 600 igloo-uri destinate colectării reciclabile din mun. Bacău, zonele de locuințe colective
Vor fi distribuite 1300 de containere și peste 5000 de pubele pentru colectarea deșeurilor de la agenții economici și instituțiile publice din zona deservită de contract
Vor fi amplasate 201 baterii de colectare a deșeurilor reciclabile în mun. Bacău.
Jurnal FM 