Poetul, publicistul și omul politic Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari, Austro-Ungaria – d. 7 mai 1938, Ciucea, Cluj, România)

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 (20 martie (rit vechi), în Rășinarii Sibiului, în familia preotului Iosif Goga și a Aureliei. Ambii părinți aveau înclinații literare, întreținând în familie cultul pentru poezia lui Mihai Eminescu și George Coșbuc.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Goga#/media/Fi%C8%99ier:Octavian_Goga.jpg

Octavian Goga a fost un poet român, militant fascist și antisemit, politician de extremă dreaptă, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și membru al Academiei Române din anul 1920.

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari, de pe versantul nordic al Carpaților Meridionali, în casa de pe Ulița Popilor nr. 778, fiind fiul preotului ortodox Iosif Goga și al Aureliei, învățătoare (și colaboratoare în tinerețe la ziarul Telegraful Român și la revista Familia). Între anii 1886–1890 Goga a urmat școala primară din satul natal, avându-l învățător pe Moise Frățilă, intelectual patriot, personajul posibil din poezia Dascălul, așa cum sora sa, Victoria, stinsă din viață de timpuriu, a fost personajul din Dăscălița.

Cea mai mare parte a vacanțelor, așa cum povestește Octavian Goga în diverse texte autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelu de Sus, județul Alba. Satul se află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă; circa 20 % din familiile din sat poartă numele de Goga. Poetul spunea: „Viața țăranilor de pe delnițele Crăciunelului mi-a fost sursă de inspirație pentru «Plugarii și Clăcașii»”.

În 1890 poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”), ale cărui cursuri le-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Brașov (în prezent Colegiul Național „Andrei Șaguna”). La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, continuându-și apoi studiile la Berlin și încheindu-le în 1904.

Pe 14 octombrie 1906 se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a politicianului și bancherului Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania. Ceremonia a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina și Alexandru Vlahuță. Această căsnicie s-a destrămat după 14 ani, când Goga s-a îndrăgostit de cântăreața Veturia Triteanu, născută Mureșan, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1921.

În numărul din 12–24 decembrie (nr. 275, p. 1098) ziarul Tribuna (Sibiu) i-a publicat prima poezie, Atunci și acum, semnată „Tavi”. Ion Pop-Reteganul de la Revista Ilustrată (Bistrița) i-a scris la poșta redacției: „Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligență, că poți deveni mare. Ziua bună de dimineață se arată. Nu cumva să neglijezi datorințele de studinte.” După aceste încurajări i se publică pe o jumătate de pagină poezia Nu-i fericire pe pământ. Goga, elev la liceul cu limba de predare maghiară din Sibiu, încă nu împlinise șaptesprezece ani.

Următoarele poezii pe care le-a publicat în Revista Familia a lui Iosif Vulcan (Oradea, an XXXIV, 1898, nr. 44, p. 13, noiembrie) și în ziarele Tribuna și Luceafărul (nr. 11, 1 decembrie 1902, nr. 14 – 15, 1 august 1903) au fost semnate, cu precădere, tot „Octavian” și apoi „Nic. Otavă”. Abia la 15 septembrie 1903 a semnat, în Luceafărul, prima poezie (Sfârșit de septembrie), cu numele „Octavian Goga”.

La 1 iulie 1902 a apărut la Budapesta revista Luceafărul, publicație pentru cultura națională și unitatea politică a românilor din Transilvania, unde Goga și-a publicat majoritatea poeziilor. Înființarea revistei s-a datorat studenților români care activau la Budapesta în cadrul Societăți „Petru Maior”: Al. Ciura, semnatarul articolului „În loc de program” din primul număr, și Goga, cel care în 1933 a afirmat că titlul revistei „era înrudit cu starea sufletească și cu conștiința literară din acele vremi”. Majoritatea creațiilor incluse de Goga în volumul Poezii (1905) au apărut în revista Luceafărul, în paginile căreia poetul s-a afirmat ca talent literar autentic.

În 1904 a apărut în Luceafărul (an III, nr. 4, 15 februarie, p. 91 – 92) cunoscuta poezie Oltul, apoi în nr. 7, din 10 aprilie, p. 151, poezia Dăscălița, semnate „Nic. Otavă”, iar în 1905, poeziile: Plugarii, Lăutarul, Dascălul, Rugăciune și Clăcașii.

Începuturile ziaristice ale poetului au fost legate de revista Luceafărul, înființată, din inițiativa sa, la 1 iulie 1902, la Budapesta, alături de Al. Ciura și Oct. Tăslăuanu. Goga s-a menținut succesiv, ca redactor responsabil sau director, până în 1912. Apariția revistei Luceafărul s-a confundat în bună măsură cu preocupările și durerile unor tineri studenți, animați de aceleași visuri:„Revista noastră, ca organ al tinerimii, are menirea de a ne prezenta publicului mai de-aproape, de a stabili apoi o legătură mai strânsă între public și tinerime.“ (O. Goga).

Acești tineri ardeleni de la Budapesta știau că au datoria să apere idealurile unei întregi colectivități.„Cu un asemenea bagaj de idei, mărturisește Goga, s-a fondat revista Luceafărul de la Budapesta la 1902. Vreo patru ani cât am stat acolo și un an la Berlin noi am mers înainte, afirmând ideea unității sufletești“.

Luceafărul a apărut la Budapesta, la 1 iulie 1902, din inițiativa și cu sprijinul material al lui A.P. Bănuț, susținut de un grup de studenți români patrioți. „Era de lipsă și pentru Ardeal, afirma Goga, o revistă literară în ale cărei rânduri să se imprime caracterul local cu toate deosebirile lui de alte părți ale neamului nostru“. Contribuția lui Octavian Goga la ascensiunea Luceafărului a fost imensă: „Octavian Goga, scria Ion Chinezul, a mai scris și la alte reviste, a întemeiat chiar unele; numele lui e legat de Luceafărul.“

Cu activitatea sa în cadrul Asociației transilvănene pentru literatura română și cultura poporului român-Astra, preocupările publicistice s-au intensificat cu trecerea timpului, dezvăluind încă o latură a talentului său literar. Sub conducerea sa a apărut, de la 1 ianuarie 1907, revista Țara noastră, care a înlocuit temporar revista Transilvania. Goga, care a condus efectiv acest săptămânal, a apărut mai întâi cu titlul de redactor, apoi și de proprietar – editor. În primul număr a publicat editorialul intitulat „Către cărturarii noștri”, în care a afirmat că își propune să redacteze:„o gazetă cuminte. O gazetă ridică punte între sufletele cărturarilor și ale țăranilor care o slovesc duminica pe genunchi. Toți cărturarii, care simt în sufletul lor răsunetul datoriei ce cere împlinire, își vor spune cuvântul pe această hârtie, ale cărei foloase vor fi folosul așezământului nostru cultural.“ Revista Țara noastră a apărut săptămânal la Sibiu până la 5 decembrie 1909. A reapărut apoi la Cluj (1922 – 1931), având ca director pe Octavian Goga, și apoi la București (1932 – 1938). Numărul din 29 mai 1938 a fost închinat in memoria întemeietorului său, decedat la 7 mai.

Până la declanșarea primului război, Goga s-a impus ca ziarist strălucit prin articolele publicate în revista Țara noastră, ziarul Epoca, Adevărul, revista Flacăra și revista România, proza sa jurnalistică fiind comparabilă, stilistic și tematic, cu a celei eminesciene. Articolele i s-au apropiat de valoarea operei unui prozator de vocație. Scrierile în proză (cuprinse în volumul Precursori) au fost fie discursuri ținute în ședințele Academiei, fie cuvântări aniversare sau pur și simplu omagii aduse unor personalități ori prieteni ai scriitorului. Considerate piese antologice într-o posibilă istorie a portretului, T. Vianu l-a dedicat un semnificativ capitol în Arta prozatorilor români.

Goga și-a axat publicistica pe problemele „românismului” (originea românilor, continuitatea neîntreruptă în vatra de formare a poporului român, ideea unităților tuturor românilor, idealul unirii într-un stat național, lupta împotriva asupririi austro-ungare). Prin revista Luceafărul a reușit să-și întărească legăturile culturale cu România, spre unirea politică de mai târziu. Și revista Țara Noastră, axată pe ideologia lui Goga, și-a întărit legătura cu oamenii de la sate, fiindu-le sfătuitor, dar și un factor capabil să le rezolve nevoile spirituale și materiale.

Deși puțin numeroasă, inegală și aflată sub nivelul realizărilor din poezie, dramaturgia lui Goga, mai ales prin Domnul notar, (publicată la editura Institutului de Arte Grafice din București), a fost un reper urmat mai târziu.^[12] Premiera piesei a avut loc la Teatrul Național din București, la 14 februarie 1914. Piesa analizează repercusiunile pe care le au în relațiile de familie și în poziția din obștea satului tranzacțiile și concesiile făcute de anumiți indivizi, ca rezultat al politicii de atragere a unor elemente românești în sistemul de deznaționalizare și oprimare a românilor. Acțiunea se petrece într-un sat ardelean (Lunca) de la începutul secolului, aflat sub dominație habsburgică. Revolta în timpul căreia a fost sancționat renegatul Traian Văleanu, a restituit dramei individuale adevăratele dimensiuni sociale. Notarul, ca și candidatul Blezu, erau uneltele dominației străine. La alegeri, dorințelor obștii li s-a opus coaliția renegaților, bazându-se pe forța coercitivă (jandarmii) și pe elementele descalificate (Mitruță), chiar pe infractori de drept comun (Hopârtean).

Prin Meșterul Manole, reprezentată în 1927 și publicată în 1928, Goga a încercat să adapteze vechiului mit la drama psihologică, reabilitând artistic vechea intrigă a timpului conjugal prin dezvoltarea și examinarea motivațiilor erotice. Personajul principal era un artist, cinic, fermecător, călător înveterat, mare amator de experiențe erotice pasagere.

Goga a lăsat, sub formă de proiect, și două piese într-un act (Sonata lunei și Lupul), sceneta Fruntașul, un articol dialogat din 1911 și traducerea Tragedia omului de Madách Imre.

Alegerea la Academia Română

Prin acordarea la 21 martie 1906 a Premiului „Năsturel-Herescu” pentru volumul de debut, creația poetică a lui Octavian Goga a primit consacrarea Academiei Române. Raportul^[26] către plenul Academiei Române, pentru premierea volumului Poezii a fost prezentat în februarie 1906 de Titu Maiorescu.

În 1920, Goga a fost ales membru al Academiei, discursul de recepție fiind intitulat Coșbuc. În 1924, poetul a primit Premiul Național de poezie și premiul Mihail Sadoveanu pentru proză.

Opera poetică

Poezii (1905)

• Poezii (1905)
• Rugăciune
• Plugarii
• Noi
• Oltul
• Casa noastră
• Apostolul
• Dascălul
• Dăscălița
• Bătrâni
• Inserare
• Reîntors
• Departe
• În codru
• Dimineața
• Pe înserate
• De la noi
• Cântăreților de la oraș
• Sara
• Lăutarul
• La groapa lui Laie
• Pribeag
• Pace
• Ruga mamei
• Toamnă
• Copiilor
• Părăsit
• Despărțire
• Învins
• Solus ero
• Noapte
• Clăcașii
• Așteptare
• Dorința
• Singurătate
• Ne cheamă pământul (1909)
• Fecunditas
• Cântecele mele
• Cosașul
• De demult
• Colindă
• Un om
• Graiul pâinii
• Cain
• În munți
• Cantorul cimpoi
• Străinul
• Scrisoare
• Lăcaș străbun
• Asfințit
• Carmen
• O rază
• Sufletul
• Răsună toaca
• Cântece
• Sonet
• E sărbătoare
• Poezie
• Din umbra zidurilor (1913)
• Revedere
• Oaspe vechi
• Agonie
• Paris (I)
• Ziua (II)
• Notre dame (III)
• Felinarul (IV)
• În muzeu
• Cinquecento
• Mama
• Măsuța mea
• La mal
• Aeternitas
• De profundis
• Lacul
• Eu stau la mal…
• Scrisoarea ta…
• Gândește-te…
• Scirocco
• Poet
• Doina
• Voi veniți cu mine…
• Inima
• Strămoșii…
• Carmen laboris
• Scrisoare
• Moș Crăciun
• Eu știu un basm
• Trage-ți oblonul…
• Un trandafir se stinge
• Taina
• Toamnă nouă
• Mă-ntorc din nou
• Amurg
• O lacrimă
• Moștenire
• O clipă
• Cântece fără țară (1916)
• Fără țară
• Așteptare
• Pajurei cu două capete
• Sângele
• În pacea mută
• Portretul
• Apostolul
• În mormânt la Argeș
• Pribeag străin
• Lupul
• Bobotează
• Trecea convoiul mortuar
• Poveste
• Sufletul
• Din larg (1939) – poeme postume
• Din larg
• Profetul
• Ceahlăul
• O ramură întârziată
• Trecutul
• Apus
• Mare aeterna
• În mine câtodată

Cronologie

• 1881 – La 1 aprilie se naște Octavian Goga, în Rășinari, județul Sibiu.
• 1892 – Este înscris la Liceul unguresc din Sibiu.
• 1897 – Debutează în Tribuna din Sibiu cu poezia Atunci și acum.
• 1899 – Se mută la Liceul românesc din Brașov.
• 1900 – Își trece bacalaureatul la Brașov și se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta.
• 1904 – Moare sora sa, Victoria.
• 1905 – Apare Poezii, primul volum de versuri, la Budapesta.

24 decembrie – Moare tatăl poetului, Iosif Goga.

• 1906 – Pe 14 octombrie se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a lui Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, influent om politic ardelean, considerat unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania. Ceremonia are loc la Catedrala mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina și Alexandru Vlahuță.^[27]
• 1907 – Apare la Sibiu, apoi la Cluj, revista lui Goga, Țara noastră.
• 1909 – Apare Ne cheamă pământul, al doilea volum de versuri, editura Minerva, București.
• 1911 – Apare la Arad culegerea de articole Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi.
• 1913 – Apare Din umbra zidurilor , al treilea volum de versuri, editura Minerva, București.
• 1914 – Apare în volum piesa Domnul notar. Dramă în trei acte din viața Ardealului și se joacă la Teatrul Național din București.
• 1915 – Apare la București culegerea de articole Strigăte în pustiu.
• 1916 – Apare volumul de versuri Cântece fără țară, editura C. Sfetea, București, cu un cuvânt înainte al autorului. În același an ia parte la primul război mondial și scrie ciclul de versuri Război.
• 1918, 1 decembrie – Realizarea unității de stat. Poetul face parte din diferitele guverne care s-au succedat la cârma țării. A fost ministru al Instrucțiunii și Cultelor, ministru al Cultelor și Artelor, ministru de stat, ministru de interne și prim-ministru.
• 1919 – Văduva poetului maghiar Ady Endre îi oferă, printr-o scrisoare, spre vânzare proprietatea de la Ciucea. Prima călătorie la Ciucea cu Alexandru Hodoș și alți prieteni, apoi, toamna, a doua vizită la Ciucea, cu Veturia Goga.
• 1919 – 1923 – Refacerea castelului de la Ciucea.
• 1920 – Pe 30 mai este ales membru al Academiei Române. Discursul de recepție (1923) este dedicat lui George Coșbuc.
• 1921 – Se căsătorește cu Veturia Triteanu (născută Mureșan), cântăreață de operă.
• 1924 – Apare volumul Poezii, la editura Cultura Națională, București. Primește Premiul Național pentru poezie.
• 1927 – Apare la București culegerea de articole Mustul care fierbe.
• 1928 – Apare piesa Meșterul Manole.
• 1930 – Apare la București culegerea de articole Precursori.
• 1931 – Sărbătorirea a 50 de ani de la naștere. Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj îi acordă titlul de doctor honoris causa. Pe diplomă, la locul rezervat pentru indicarea profesiunii, s-au înscris cuvintele: Priceps Poetarum Pro Unitate Totius Daco-Romanicae Nationis Eluctatius.
• 1934 – Prima ediție a poemului Tragedia omului de la Madách, tradus de Goga.
• 1935 – La 14 iulie se formează la Iași Partidul Național Creștin rezultat din fuziunea Ligii Apărării Național Creștine (A.C. Cuza) și Partidului Național Agrar (Goga).
• 1937 – 1938 – Între 28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938 prim-ministrul Goga conduce guvernul Goga-Cuza. A fost demis după 44 de zile.
• 1938 – La 7 mai Octavian Goga moare la Ciucea. Este transportat la București și depus la Ateneu, apoi este înmormântat la Cimitirul Bellu.
• 1939 – Corpul poetului este reînhumat la Ciucea.

Cântece pe versuri de Octavian Goga

Eduard Caudella, Zădarnic

Guilelm Șorban, Dorurile mele; Măi crâșmare Niculaie; Fată mare

Didia Saint-Georges, Dorurile mele (1908); Lună, lună (1908)

Constantin Brăiloiu, Cântec (1915); Lună, lună (1915)

Nicolae Bretan, Lună, lună stea vicleană (1919); La groapa lui Laie (1921)

Emil Monția, Oltul (1916); Singur (1916); Dorurile mele (1920); Seara (1920); Lună, lună, stea vicleană (1920); Am fost (anul?); Trei cântece pe versuri de Octavian Goga (anul ?; De va veni la tine vântul; La noi; Trei trandafiri)

Mihail Jora, Opus 11 (1930): Tu n-ai la ușa ta zăvor; Mor azi zâmbetele mele; E-ngropare azi la mine; Atât de veche-i îngroparea; Primăvară, primăvară

Ion Dumitrescu, Cântec (1940)

George Deriețeanu, Eu ți-am făcut un cântec (1947)

Sigismund Toduță, Prima noapte (1948)

Iosif Paschill, La noi (anul ?)

Doru Popovici, Pribeag (1950); Singur (1950); Trei cântece pe versuri de Octavian Goga (Toamna; Părăsiți; Cântec; 1953)

Grigore Nica, Pustiu (1959)

Florica Dimitriu, Întrebare (1954); Apus (1973)

Gheorghe Dumitrescu, Cântec (1960)

Sandu Albu, Cântec (1966)

Ion Borgovan, Cântece pe versuri de Octavian Goga (Cântec de primăvară; Dorurile mele; Pribeag; La groapa lui Laie; Bisericuța din Albac; Sus la crâșmă-n dealu mare; 1968-1969)

Nicolae Ciocoiu, Cântec de pahar (1969)

Remus Georgescu, Două lieduri pe versuri de Octavian Goga (Primăvara; De va veni; 1974)

Tudor Jarda, Opt lieduri pe versuri de Octavian Goga (De-o să mor; A murit; La groapa lui Laie; Măi crâșmare; Ca la nunta de la Cana; Lună, lună; Dorurile mele; Fată mare; 1986) ^[28]

Tudor Gheorghe, Toamna

Mondial, De va veni la tine vântul

Gheorghe Gheorghiu, Poveste veche

Lucrări corale pe versuri de Octavian Goga

Irina Odăgescu-Țuțuianu, Simfonia corală „Timpul pământului”.