Current track

Title

Artist


Pericol Public: șoferi fără permis sau băuți pe drumurile județului. ”A intrat în gardul școlii”

#Postat de on martie 20, 2021

Urcându-vă la volan după ce ați consumat alcool, vă puneți în pericol propria viaţă, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Șoferi prinși pe șoselele din Bacău, după ce au băut și s-au urcat la volan

A condus un autoturism cu o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un echipaj de poliţie din Bacău, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe strada 9 Mai, au depistat un băcăuan de 33 de ani, băut bine.

Fără permis și băut a intrat în gardul școlii

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Pârjol, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, a pierdut controlul volanului şi a acroşat gardul unităţii de învăţământ. Din verificări, poliţiştii au constatat că bărbatul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului, cu propunerea măsurii preventive a controlului judiciar.

Depistat de poliţişti după ce a condus un autovehicul cu permis suspendat

La data de 19 martie a.c., poliţiştii rutieri din Oneşti au depistat pe strada Republicii din localitate, un tânăr de 22 de ani, din comuna Helegiu, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu permis de conducere suspendat.

Conducea un moped fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului

            La data de 19 martie a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi prin 112, despre faptul că, pe DN 11A, în comuna Ştefan cel Mare, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că , un localnic de 36 de ani, în timp ce conducea un moped pe direcţia Oneşti-Adjud, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers căzând în afara părţii carosabile. Bărbatul în cauză a refuzat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din verificări a rezultat că acesta are permisul de conducere anulat. În urma testării conducătorului mopedului cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *