Exclusiv. Dr. Sebastian Hriban a solicitat suspendarea concursului pentru funcția de Manager al Spitalui Județean Bacău. A contestat și notele
#Postat de Catalin Cojocaru on februarie 18, 2021
Medicul Sebastian Hriban, unul dintre cei trei candidați pentru funcția de manager al Spitalului Județean Bacău, a solicitat suspendarea concursului (concurs care a avut loc) pe motive de nelegalitate. Acesta a depus și o contestație în privința notelor acordate de membrii comisiei.

”Am solicitat suspendarea concursului pentru că domnul Adrian Popa (candidat) a fost declarat ADMIS înainte de finalizarea concursului nerespectându-se calendarul stabilit. Data de 22 februarie era data afișării rezultatelor finale. În schimb, rezultatele finale au fost afișate pe data de 17 februarie. Potrivit Hotărârii nr. 286, Art 37, domnul Adrian Popa trebuie să analizeze cu celeritate solicitarea” – Sebastian Hriban – candidat și participant la concrusul pentru funcția de manager la Spitalului Județean Bacău.
”Art 37, În cazul în care, de la data anunţării concursului şi până la afişarea rezultatelor finale ale acestuia, conducătorul autorităţii ori instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se găseşte postul pentru care se organizează concursul este sesizat cu privire la nerespectarea prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea concursului, se va proceda la verificarea celor sesizate cu celeritate. În cazul în care se constată că nu au fost respectate prevederile legale sau când aspectele sesizate nu pot fi cercetate cu încadrarea în termenele procedurale prevăzute de lege, desfăşurarea concursului va fi suspendată.”
Solicitarea va trebui să fie analizată de către managerul în funcție
Cu alte cuvinte, candidatul declarat ADMIS, adică Adrian Popa, care deținea înainte de concurs funcția de manager, ar trebui să se ”anuleze” concursul pe care tocmai l-a câștigat, potrivit articolelor 2, 3 din aceași hotărâre
A contestat și notele
Dincolo de faptul că medicul Hriban acuză faptul că auditoriul prezent la concurs a fost format din persoane care sunt membre ale unor partide politice, lucru care nu i se pare normal, pentru că acele persoane au formulat întrebări, iar doi dintre candidați sunt cunoscuți ca fiind apropiați ai două partide politice: PSD, respectiv USR, Sebastian Hriban ”mai găsește o hibă” și contestă notele.
”Când diferența e mai mare de un punct, legea spune clar că lucrarea trebuie recorectată. Am suspiciunea serioasă că notele nu sunt corecte.” – Sebastian Hriban
”Vezi art 27 din Hotărârea 286/2011. Alin1) În situaţia în care pentru o lucrare se înregistrează diferenţe mai mari de 10 puncte între punctajele acordate de membrii comisiei de concurs, lucrarea se recorectează de către toţi membrii acesteia. Procedura recorectării se reia ori de câte ori se constată că există diferenţe mai mari de 10 puncte între punctajele acordate de membrii comisiei de concurs.”
În cazul candidatului Sebastian Hriban, pentru evaluarea proiectului de management, Ana Smaranda Rinder i-a acordat nota 6,25, iar Ovidiu Leonard Tucru – nota 8.00. Pentru nota acordată evaluării abilităților manageriale există o diferență mai mare de un punct: 8, 66, respectiv 6,83
Mai e ceva….
”Vreau să se facă dovada că acele întrebări au fost trimise pe mail așa cum era prevăzut. ” – Sebastian Hriban
În cazul în care solicitarea și contestația nu-și găsesc rezolvare, medicul spune, convins, că-și va căuta dreptatea în instanță.
Pe data de 17 februarie, pe siteul oficial al Spitalului Județean Bacău a fost postat un document prin care erau anunțate rezultatele concursului: ”În urma susținerii și evaluării proiectelor de management, candidații au fost notați astfel: Geta Drăghici – nota final- 7,72, Sebastian Hriban – nota finală 7,61 și Adrian Popa – notă finală 9.19.” Așteptăm un punct de vedere din partea domnului Adrian Popa – manager.
Jurnal FM 