Current track

Title

Artist


Proteste ale sindicaliştilor din Sănătate, în faţa Prefecturii Suceava

#Postat de on ianuarie 11, 2021

Aproape 100 de angajați ai Spitalului Județean Suceava vor fi marți, 12 ianuarie, în fața Prefecturii Suceava. Aceştia vor protesta pentru mărirea salariilor personalului TESA, brancardierilor, infirmierelor și al îngrijitoarelor din unitatea spitalicească suceveană. Astfel de acțiuni de protest vor avea loc la nivel national, între orele 12 şi 13, pentru a transmite mesajul sindicaliştilor din Sănătate, nemulțumiți de înghețarea salariilor, a sporurilor și a stimulentului de risc din asistenţa socială și sănătate.

„Conform programului stabilit de Federatia Sanitas din România, marți 12.01.2021, între orele 12.00-13.00, vom picheta Prefectura Suceava la acțiunea organizată de USJ SANITAS SUCEAVA, pentru a transmite mesajul membrilor noștrii nemulțumiți de înghețarea salariilor, a sporurilor și a stimulentul de risc din  asistenta sociala și sănătate. UJ CNSLR FRĂȚIA SUCEAVA și sindicatele afiliate vor sprijini și participa la acțiunea de pichetare. Susținem toate categoriile de salariați care sunt discriminați prin neacordarea creșterilor salariale. Sindicatul PRO AS SUCEAVA va fi prezent la pichetare pentru a lupta pentru problemele membrilor. Activitatea medicala și activitatea din asistența socială se  face în echipa și trebuie respectată legea salarizării pentru ca toate categoriile de salariați sa beneficieze de creșterile salariale! Solicităm aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în plată și acordarea stimulentului de risc salariaților din asistența socială”, a declarat Gabriel Buliga, președinte UJ CNSLR FRĂȚIA Suceava.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *