Un tânăr beat criţă şi fără permis a căzut cu maşina într-un pârâu (foto/video)
#Postat de Liliana Mihaila on noiembrie 23, 2020
Un bărbat de 27 de ani, din comuna suceveană Bogdănești, a ajuns la spital sâmbătă seara, după ce a căzut cu maşina în albia unui pârâu. Accidentul s-a petrecut pe raza localității Râșca, după ce autoturismul a lovit un cap de pod. Conducătorul auto a rămas încarcerat, cu picioarele prinse sub bord.

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a transportat victima la Compartimentul de Primiri Urgențe Fălticeni.

Din cercetările poliţiştilor a rezultat că bărbatul aflat la volan a pierdut controlul asupra direcţiei într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, apoi a ajuns cu maşina într-un pârâu. Etilotestul a indicat o alcoolemie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din verificările în bazele de date a rezultat că individul nu deține permis de conducere. I s-a întocmit dosar penal.
Jurnal FM 