Current track

Title

Artist


Amenzi de 40.000 de lei, aplicate de poliţişti într-o singură zi

#Postat de on noiembrie 16, 2020

În cursul zilei de duminică, 15 noiembrie, polițiștii suceveni au desfășurat activități în context Covid-19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 1.486 persoane. De asemenea, au fost verificate 164 societăți comerciale.

În total au fost aplicate 168 sancțiuni contravenționale, în valoare de 39.500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru  diminuarea impactului riscurilor, conform Legii nr. 55/2020.

Acțiunile de verificare vor continua în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea şi prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2, au transmis reprezentanții autorităților.

Principalele măsuri și restricți vizate în controalele efectuate au fost cele privind obligativitatea purtării măștilor de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, în toate spaţiile publice deschise, interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu unele excepţii motivate.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *