Cupa Mediașului 2026 aduce spectacolul vitezei pe Hula Baznei
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 25, 2026
Mediașul găzduiește, în perioada 3–4 octombrie 2026, etapa a VII-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă – „Cupa Mediașului”, competiție desfășurată pe traseul de 3.100 de metri de pe Hula Baznei, iar pasionații de motorsport sunt invitați să experimenteze gratuit pilotajul pe simulatorul FRAS One, disponibil în Piața Corneliu Coposu.

„Comunicat de presă Primăria Municipiului Mediaș
Campionatul Național de Viteză în Coastă (CNVC), Cupa Mediașului 2026, programată în perioada 3–4 octombrie 2026
Federația Română de Automobilism Sportiv, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, prin Club Sportiv Municipal Mediaș și Direcția pentru Cultură, organizează în perioada 03 – 04 octombrie 2026, a VII-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, „Cupa Mediașului”.

Competiția, care se va desfășura pe un traseu de 3100 metri pe Hula Baznei, contează pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă, pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru Automobile Istorice și pentru Clasa Națională Dacia Revival.
Și în acest an, în piața Corneliu Coposu, va fi prezent FRAS One, TIRul oficial al Federației Române de Automobilism Sportiv. Doritorii pot testa simulatorul gratuit, având la dispoziție sesiuni cronometrate de pilotaj pe diferite circuite. Simulatorul va putea fi testat începând cu data de 21 septembrie 2026. Simulatorul va funcționa de luni până joi, în intervalul orar 09:00 – 21.00. În intervalul orar 09:00 – 14:00 sunt invitate instituțiile de învățământ, în grupuri organizate și pe bază de programare.
Simulatorul se folosește pe bază de programare, fie la fața locului, fie la numărul de telefon 0728/289310 prin mesaje scrise pe aplicația WhatsApp.
Cu stimă,
Alisa Fuciu
Direcția pentru Cultură
Serviciul Comunicare, Relații Publice, Învățământ, Sănătate, Relația cu ONG
Comp. Comunicare
Primăria Municipiului Mediaș
Mediaș, Piața Corneliu Coposu Nr.3, 551017
e-mail: cultura@primariamedias.ro
web: www.primariamedias.ro.”
Jurnal FM 