Current track

Title

Artist


Expoziție cu icoane bizantine realizate de cursanții Atelierului Muzeului Național al Bucovinei

#Postat de on iunie 30, 2026

Muzeul Național al Bucovinei organizează, pe 2 iulie, vernisajul expoziției care reunește 29 de icoane realizate de participanții la cea de-a șaptea ediție a Atelierului de pictură de icoane în manieră bizantină, desfășurat în perioada aprilie–iunie 2026.

„Expoziția Atelierului de pictură de icoane în manieră bizantină

Muzeul Național al Bucovinei vă invită joi, 2 iulie 2026, ora 17:00, la vernisajul Expoziției Atelierului de pictură de icoane în manieră bizantină, care va avea loc în spațiul expozițional Cafeteria al Muzeului de Istorie din Suceava.

Expoziția reunește 29 de icoane realizate de participanții la Atelierul de pictură de icoane în manieră bizantină, desfășurat în perioada aprilie–iunie 2026 și dedicat publicului adult. Timp de mai multe săptămâni, cursanții au descoperit tehnicile specifice iconografiei bizantine și au realizat câte o icoană sub îndrumarea iconarului Loredana Axinte, formator cu experiență în domeniu.

Ajuns la cea de-a VII-a ediție, atelierul este un proiect organizat de Muzeul Național al Bucovinei, cu sprijinul și finanțarea Consiliului Județean Suceava. Prin această inițiativă, muzeul își propune să diversifice oferta de servicii culturale adresate comunității și să ofere publicului o modalitate creativă și educativă de petrecere a timpului liber.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 2–14 iulie 2026, oferind publicului ocazia de a descoperi rezultatele unui demers artistic care valorifică tradiția picturii de icoane în manieră bizantină și implicarea participanților în însușirea acestei arte.

Intrarea este liberă.”

Sursa: Muzeul Național al Bucovinei

Serviciul Artă, Relații publice și evenimente muzeale

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *