Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 30 iunie 2026

#Postat de on iunie 30, 2026

1. Mediașul deschide puncte de hidratare în zilele de caniculă

Primăria Municipiului Mediaș a lansat o campanie de informare și sprijin pentru cetățeni în perioada caniculei; pentru protejarea populației, în zilele cu temperaturi ridicate vor fi amenajate puncte de hidratare la sediul Primăriei Mediaș, la Piața Agroalimentară și la Serviciul de Evidență a Persoanelor; de asemenea, în cartierul Vitrometan va funcționa un cort de prim ajutor și hidratare, amplasat de Școala Postliceală „Auxila”, în anumite zile, între orele 11:00 și 16:00, a transmis purtătorul de cuvânt al municipalității, Alisa Fuciu.

AUDIO

2. Recunoaștere pentru tinerii care au dus Mediașul în elita roboticii

Primăria Municipiului Mediaș a organizat o ceremonie dedicată echipei de robotică „The Resistance”, după performanța obținută la European Premier Event 2026, desfășurat la Eindhoven, în Olanda; competiția a reunit 105 echipe din peste 30 de țări, iar echipa din Mediaș este prima și singura din județul Sibiu calificată la o competiție internațională de la lansarea programului FIRST Tech Challenge în România, a transmis Sophia Popianoș, de la echipa „The Resistance”.

AUDIO

3. Municipiul Mediaș a marcat și în acest an Ziua Drapelului Național printr-o serie de ceremonii militare, religioase și civile, organizate de Primăria Mediaș, împreună cu Unitatea Militară 01810 și Protopopiatul Ortodox

Manifestările, organizate timp de două zile, au fost dedicate simbolurilor naționale. Purtătorul de cuvânt al primăriei, Alisa Fuciu, a declarat că evenimentul s-a încheiat în Piața Corneliu Coposu, unde participanții au urmărit defilarea militarilor, organizată cu prilejul Zilei Drapelului Național.

AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1434889492005685&set=pcb.1434820175345950

4. Sportivii CSM Mediaș s-au remarcat la „Paleta de Argint”

Sportivii secției de tenis de masă a Clubului Sportiv Mediaș au participat, în perioada 24–28 iunie, la competiția „Paleta de Argint”, desfășurată la Buzău; la proba pe echipe, categoria de vârstă 8–10 ani, echipa formată din Popa Fineas, Costea Andreas, Moca Horațiu și Fazacaș Filip s-a clasat pe locul 10; reprezentanții clubului spun că rezultatul este unul promițător, având în vedere că majoritatea sportivilor medieșeni au fost mai mici ca vârstă decât adversarii lor; potrivit Clubului Sportiv Municipal Mediaș, tinerii jucători au demonstrat ambiție, curaj și un nivel bun de joc, confirmând potențialul unei generații cu perspective pentru viitor.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1689759552497076&set=a.627791845360524

5. Lucrările la creșa de pe Str. Lebedei avansează conform graficului

Programul primăriei ,,Creșă, grădiniță, școală în fiecare cartier” este în plină desfășurare și în Bartolomeu Nord – Avantgarden; după ce la finele anului trecut s-au finalizat lucrările de construire a grădiniței de pe strada Pelicanului, acum se lucrează intens la creșa de pe strada Lebedei; primarul George Scripcaru a verificat zilele trecute stadiul lucrărilor pentru a se asigura că acestea se desfășoară conform graficului, iar din primăvara viitoare familiile din această zonă vor avea la dispoziție și o creșă pentru cei mai mici locuitori ai cartierului.

Sursa: https://www.facebook.com/reel/3210442772490553

6. Primăria Brașov a început demersurile pentru reabilitarea Străzii Sforii

Primarul George Scripcaru, împreună cu echipa de specialitate din cadrul Primăriei Brașov, a avut o întâlnire cu proprietarii imobilelor de pe Strada Sforii pentru a stabili detaliile privind includerea acestora în programul multianual de reabilitare a fațadelor; în cadrul întâlnirii, riveranii au semnat un acord de principiu prin care își exprimă disponibilitatea de a participa la acest program, primul pas necesar pentru demararea procedurilor de reabilitare; proprietarii spun că problemele lor au fost sesizate foarte bine în cadrul ședinței și că până acum, au fost nevoiți să investească permanent în reparații și întreținere, așa că în principiu sunt de acord cu participarea la program.

7. Modernizarea căii ferate Brașov–Sighișoara a depășit 59%: trenurile vor circula cu până la 160 km/h

Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată Brașov–Sighișoara au atins un stadiu fizic de 59,1%, conform CFR Infrastructură. Proiectul, inclus în Coridorul Rin–Dunăre, avansează pe toate subsecțiunile, inclusiv pe tronsonul Apața–Cața, unde sunt construite tunelurile Ormeniș și Homorod, viaducte și este implementat sistemul ERTMS nivel 2. La finalizare, trenurile vor putea circula cu viteze de până la 160 km/h, iar timpii de călătorie între Brașov și Sighișoara vor fi reduși semnificativ.

Sursa foto: https://cfr.ro/reabilitarea-liniei-de-cale-ferata-brasov-sighisoara/

Sursa: https://newsbv.ro/calea-ferata-brasov-sighisoara-lucrarile-apropie-60/

8. Primăria Brașov avansează proiectul construirii unui pasaj rutier peste calea ferată din zona Bartolomeu, menit să îmbunătățească legătura dintre Bartolomeu Nord și restul orașului

Municipalitatea a desemnat câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate, contractual fiind de 290.000 de lei după evaluarea a șase oferte. Pasajul este propus în zona intersecției străzilor De Mijloc, Stadionului și Borzești, una dintre cele mai importante conexiuni ale cartierului; proiectul vine după ani în care administrația a analizat diverse variante fără a ajunge la implementare; reluarea demersului ar putea debloca accesul rutier și reduce timpul de traversare a căii ferate.

Sursa foto: https://www.facebook.com/watch/?v=1431610074766813

9. Serviciul Public Județean Salvamont–Salvaspeo Mureș și‑a modernizat flota de intervenție cu echipamente noi, menite să crească siguranța turiștilor din zona montană

Cu sprijinul Consiliului Județean Mureș, salvatorii au primit un ATV, util pentru acces rapid în teren dificil, și trei binocluri ultramoderne cu vedere termică și digitală, esențiale în misiunile de noapte. Șeful serviciului, Kovács Róbert, spune că noile dispozitive pot detecta persoane la distanță, măsoară poziția și funcționează atât în infraroșu, cât și digital. Echipamentele au fost distribuite în bazele din Sovata, Lunca Bradului și Târgu Mureș, consolidând capacitatea de intervenție a echipelor Salvamont.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1538037801451317&set=pcb.1538037848117979&locale=ro_RO

Sursa: https://www.facebook.com/SalvamontMures/posts/pfbid02xzAwmgsYctAogwsoXLA1dDbBaVoy6BMQi5En5kZz615GcG8Qnii4LkSZk8S8hJFVl?locale=ro_RO

10. Consiliul Județean Mureș sprijină realizarea centurii ocolitoare nord–nord‑vest a municipiului Târgu Mureș, un proiect menit să reducă traficul aglomerat din oraș

A fost aprobat Programul de Dezvoltare Metropolitană și un acord de colaborare cu Zona Metropolitană, iar CJ a alocat 3,71 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate al traseului de 19,6 kilometri; drumul ar urma să lege Sâncraiu de Mureș, Sântana de Mureș, cartierul Unirii, Sângeorgiu de Mureș și Ernei; primarul Soós Zoltán salută inițiativa, amintind că lucrările la Autostrada A8 avansează, primul tronson urmând să fie gata la începutul anului viitor, ceea ce va scoate traficul greu din municipiu.

Sursa foto: https://www.tirgumures.ro/portal/servicii/2023/hotarari.nsf/all/B9BEE22222E66863C2258A2300392D58/$FILE/ANEXA%201%20parte%20scrisa%20%20SF%20Tronson%206.11.pdf

Sursa: https://www.facebook.com/groups/665212064224614/posts/2243484153064056/

11. Lupta împotriva cancerului de col uterin – 2 milioane de lei pentru un echipament care va salva vieți

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș vrea să achiziționeze un turn de laparoscopie 3D cu tehnologie ICG, evaluat la 2,05 milioane de lei, pentru intervențiile minim invazive din programul național de screening pentru cancerul de col uterin.

Sursa foto: AI

Sursa: https://sicap.pro/anunturi/CN1093862

12. Târgu Mureș sărbătorește absolvenții UMFST pe 22 iulie, în cadrul festivității de absolvire

Pe 22 iulie, în Târgu Mureș va avea loc ceremonia de absolvire a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, un eveniment major al orașului, iar autoritățile avertizează că pot apărea restricții de trafic și aglomerație în zona centrală pe durata desfășurării acestuia.

Sursa foto: AI


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *