Școlile din municipiul Bacău vor fi dotate cu bani europeni!
#Postat de George Sacaleanu on noiembrie 2, 2020
Este primul proiect care se va depune de către administrația Stanciu-Viziteu.
Am reușit, împreună cu administratorul public și Agenția de Dezvoltare Locală, să ne mișcăm rapid și să identificăm sursa de finanțare pentru achiziția de table interactive, laptopuri, camere web, proiectoare și tablete pentru elevi.
Vor fi dotate un număr de 734 săli de clasă și vor fi distribuite 4267 de tablete. Valoarea totală a proiectului european “Educație digitală în învățământul preuniversitar din Municipiul Bacău” este de peste 19 milioane de lei iar contribuția municipiului Bacău reprezintă 2 la sută din proiect.
Proiectul se derulează prin Programul Operațional Competitivate. Mulțumesc consilierilor locali băcăuani pentru înțelepciunea de care au dat dovadă prin votul acordat cu majoritatea celor prezenți și pentru că au înțeles efortul făcut de aparatul de specialitate și ADL, inclusiv în weekend, pentru a putea depune proiectul în timp util. Asigur consilierii că administrația locală va lucra eficient, transparent și toate solicitările venite din partea dumnealor își vor găsi toate răspunsurile. Mulțumesc și celor de la Inspectoratul Școlar Județean care ne-au furnizat rapid datele necesare, a declarat primarul Lucian Stanciu Viziteu.
Jurnal FM 

