Nicolae Cajal, medic microbiolog evreu-român

Nicolae Cajal (1 octombrie 1919, București – 7 martie 2004, București) a fost un medic microbiolog evreu-român, senator și membru al Academiei Române (corespondent din 1963, titular din 1990). Între 1994 și 2004 a ocupat funcția de președinte al Federației Comunităților Evreiești din România.

Nicolae Cajal s-a născut în 1919 la București, fiu al dr. Marcu Cajal, medic pediatru evreu sefard, conferențiar și ulterior profesor de terapeutică pediatrică și puericultură la Institutul medico-farmaceutic din București. În 1946, Nicolae Cajal a obținut titlul de doctor în medicină și chirurgie la Facultatea de Medicină București, iar în 1958 și doctoratul în științe.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Cajal#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://bibliotecaarad.ro/bustul-lui-nicolae-cajal/

În 1944 a început activitatea ca intern în laboratoarele catedrei de bacteriologie, iar din 1945 a lucrat în laboratoarele catedrei de inframicrobiologie (virologie). Specializat în virologie, Cajal a fost discipol al acad. Ștefan S. Nicolau, fondatorul școlii românești de virologie. Contribuțiile sale au fost publicate în peste 400 de lucrări științifice. La recomandarea mentorului său, a beneficiat de o bursă la institutele „Pasteur” și „Fournier” din Paris, colaborând cu Constantin Levandidi.

În 1966, Nicolae Cajal a devenit profesor și șef al catedrei de virologie la Institutul de Medicină și Farmacie din București, după ce trecuse prin toate gradele didactice: preparator, asistent, șef de lucrări și conferențiar. Din 1967, a fost director al Institutului de Virologie al Academiei Române.

În legislatura 1990-1992, Cajal a fost senator pentru municipiul București din partea FSN și membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză, Statul Israel și Republica Franceză-Senat.

A fost membru al numeroase societăți internaționale și președinte al Asociației pentru Combaterea Poliomielitei. În 1963 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din 1990 membru titular. A ocupat funcțiile de vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994), președinte al Secției de Științe Medicale și președinte al Fundației „M. H. Elias”. De asemenea, a fost membru al Academiei de Științe din New York și Doctor Honoris Causa al universităților din Oradea (1994), Timișoara (1995), Cluj (1995) și Iași (1996).

Distincții

• Ordinul Muncii clasa a II-a (31 decembrie 1956): „cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înființarea Societății Academice Române, pentru merite deosebite în muncă.”
• Ordinul Muncii clasa a II-a (31 decembrie 1962): „pentru merite deosebite în muncă în domeniul cercetărilor de inframicrobiologie și pentru activitatea depusă în organizarea celui de-al III-lea Congres Internațional de Patologie Infecțioasă.”