Johannes Vilhelm Jensen, prozator, poet și eseist danez

Johannes Vilhelm Jensen (n. 20 ianuarie 1873 – d. 25 noiembrie 1950) a fost un prozator, poet și eseist danez, una dintre figurile centrale ale literaturii daneze moderne. În 1944 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, ca recunoaștere a forței imaginative și a originalității stilului său.

Jensen s-a remarcat prin povestiri de o mare acuitate a observației și printr-un limbaj expresiv, adesea inovator. Pe lângă contribuțiile sale literare, a formulat și teorii de inspirație evoluționistă, influențate de darwinism, inclusiv ideea – intens contestată ulterior – a presupusei superiorități a așa-numitei „rase gotice”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Vilhelm_Jensen#/media/Fișier:Johannes_Vilhelm_Jensen_1944.jpg

Motivația Juriului Nobel

Juriul Nobel i-a acordat premiul „pentru neobișnuita forță și fecunditate a imaginației sale poetice, îmbinată cu o curiozitate intelectuală vastă și cu un stil curajos și proaspăt”.

Johannes V. Jensen s-a născut în 1873, la Farsø, în regiunea Himmerland (Iutlanda), într-o familie de medic veterinar. A început studiile de medicină, pe care le-a abandonat însă curând pentru a se dedica literaturii. Primele sale romane, precum Einar Elkar, surprind atmosfera apăsătoare și decadentă care caracteriza Danemarca și, în general, Europa de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Influențat de scriitori precum Walt Whitman și Rudyard Kipling, Jensen a depășit acest climat pesimist în ciclurile de Povestiri din Himmerland, în care evocă natura și viața oamenilor simpli din regiunea natală, într-un ton vitalist și celebrator.

Începând cu 1896, a călătorit intens, mai întâi în Statele Unite ca reporter de presă, apoi în Franța. În urma acestor experiențe a publicat volumul Renașterea gotică, în care atribuie popoarelor anglo-saxone și germanice rolul principal în progresul material și tehnic al omenirii.

Între 1902 și 1903 a realizat o călătorie în jurul lumii, iar în 1913 a petrecut o perioadă îndelungată în Extremul Orient și din nou în Statele Unite. Opera sa majoră, ciclul romanesc Lunga călătorie, constituie o amplă frescă a istoriei umanității, de la epoca glaciară până la descoperirea Americii și epoca progresului tehnologic modern. În această lucrare, Jensen reia ideile evoluționiste și rasiale dezvoltate și în eseuri precum Estetica și evoluția sau Evoluția și morală, susținând ideea că marile cuceriri ale omenirii s-au realizat nu datorită culturii, ci adesea în pofida acesteia. Din acest motiv, critica l-a caracterizat drept „un profet al industrialismului”.

Pe lângă romanele sale, Jensen a continuat să publice povestiri și legende din Himmerland, precum și alte romane, între care Gudrun. A fost un adversar declarat al creștinismului, dorind să reînvie spiritualitatea epocii păgâne nordice. Volumul Anotimpuri include texte lirice concepute ca alternative la cântările religioase tradiționale. Deosebit de originale sunt și eseurile sale scurte în proză, reunite în ciclul Mituri, publicat în nouă volume între 1907 și 1940.

După întreruperea decernării Premiului Nobel pentru Literatură în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Johannes V. Jensen a devenit, în 1944, primul laureat al distincției acordate în perioada de revenire la pace. A murit în 1950.

Opere principale

• Einar Elkar (1898)
• Himmerlands-historier (Povestiri din Himmerland, 1898–1910)
• Den gotiske renaissance (Renașterea gotică, 1901)
• Digte (Poezii, 1906)
• Den nye verden (Lumea nouă, 1907)
• Den lange rejse (Lunga călătorie, 1908–1922)
• Myter (Mituri, 1907–1940)
• Aarstiderne (Anotimpuri, 1923)
• Gudrun (1936).