Vlad Sorianu, critic literar și traducător româ

Vlad Sorianu (n. 14 ianuarie 1931, Comănești, Bacău – d. 1 septembrie 2004, Bacău) a fost un critic literar și traducător român.

AI GENERATED IMAGE

Sursa foto: https://www.bjbacau.ro/2020/09/01/vasile-sporici-vlad-sorianu/
Născut în familia minerului Zaharia Sporici și a soției sale, Maria (n. David), Vlad Sorianu a urmat școala elementară în Bacău și Comănești (1938-1943) și a continuat studiile la Liceul „Ferdinand I” din Bacău (1943-1950). A studiat apoi la Facultatea de Biologie și Filozofie a Universității din București (1950-1954) și la Școala Superioară de lectori de științe sociale din București (1954-1955). Ulterior, a urmat cursuri de doctorat în filosofie la Universitatea Lomonosov din Moscova (1955-1957) și la Universitatea din București (1957-1958), obținând titlul de doctor în filosofie în 1977 cu teza „Determinare și structură în genetica modernă”.

În perioada liceului, a lucrat ca redactor la ziarul „Luptătorul” din Bacău (1948-1950), iar după absolvirea facultății, a fost profesor la Șerbești, Mărgineni și Bacău (1958-1967). A fost redactor-șef adjunct al revistei „Ateneu” din Bacău (1967-1969), director al Teatrului de Stat „Bacovia” din Bacău (1969-1977) și redactor al revistei „Ateneu” (1977-1991). În plus, a donat prin testament 1.400 de volume din biblioteca sa personală și întreaga colecție a revistei „Ateneu” bibliotecii Casei de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Vlad Sorianu a debutat în 1947 cu versuri în ziarul „Luptătorul” din Bacău și a colaborat ulterior cu articole de critică literară, eseuri și cronici pe teme de filosofie și literatură în revistele „Ateneu”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Contemporanul”, „Tribuna”, „Revista de filosofie”, „România literară”, „Era socialistă”, „Familia” și „Luceafărul”. Din 1964, a redactat rubrica permanentă de critică literară din revista „Ateneu” din Bacău.

În lucrările sale critice, Sorianu a abordat operele literare dintr-o perspectivă teoretică, atribuindu-le adesea dimensiuni filozofice, uneori exagerate. A publicat trei volume de eseuri pe teme de critică literară: Glose critice (1968), Contrapunct critic (1971) și Literatura noastră cea de toate zilele (2001), precum și romanul pentru tineret Timpul dezmoșteniților (1983).

A fost, de asemenea, un important traducător al lucrărilor filosofului francez de origine română Stéphane Lupasco, fiind distins în 2000 cu Premiul Fundației Internaționale „Stéphane Lupasco”. Una dintre traducerile sale remarcabile, Logica dinamică a contradictoriului (1982), a stârnit o reacție vehementă din partea lui Lupasco, dar a fost totuși apreciată drept „remarcabilă”.

Profesorul Alexandru Husar l-a considerat un „martor al rezonanței operei sale în conștiința epocii”, afirmând că nimic din fenomenul literar contemporan nu i-a scăpat din vedere și că l-a abordat cu prudență și competență.

Opera

• Glose critice: critică și eseistică literară, Editura pentru literatură, București, 1968
• Contrapunct critic. Valori, idei, tendințe, Editura Junimea, Iași, 1971
• Timpul dezmoșteniților, roman pentru tineret, Editura Junimea, Iași, 1983
• Literatura noastră cea de toate zilele, eseuri, Bacău, 2001

Traduceri

• Stéphane Lupasco, Logica dinamică a contradictoriului, București, 1982
• Alexandre Dumas fiul, Trei oameni tari, în colaborare cu M.C. Delasabar, Iași, 1992
• Henri Bergson, Evoluție creatoare, Iași, 1998
• Stéphane Lupasco, Omul și cele trei etice ale sale, în colaborare cu Solange de Mailly Nesle și Basarab Nicolescu, Iași, 1999
• Stéphane Lupasco, Universul psihic, Iași, 2000
• Stéphane Lupasco, Principiul antagonismului și logica energiei, Iași, 2000
• Basarab Nicolescu, Noi, particula și lumea, Iași, 2002.