Știrile pozitive ale zilei, 24 decembrie 2025
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 24, 2025
1. Asociația „Împreună pentru blănoși” a organizat un târg caritabil de Crăciun
Acesta a avut loc la Casa Schuller din Piața Regele Ferdinand I, iar participanții au putut admira și achiziționa produse noi dar și vintage, decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă, îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, cărți, CD-uri sau jucării, a transmis Ioana Damian Mureșan.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=907101192007036&set=pcb.907101268673695&locale=ro_RO
2. Fotbaliștii ACS Mediaș au colindat la sediul primăriei
Grupele de copii și juniori de la ACS Mediaș, însoțiți de antrenori dar și de părinți, au umplut sala mare de ședințe a municipalității; sportivii au fost întâmpinați de către primarul Gheorghe Roman, care le-a mulțumit pentru păstrarea tradiției în preajma sărbătorilor de iarnă, i-a felicitat pentru rezultatele excelente obținute de-a lungul întregului și i-a asigurat de sprijinul acordat clubului; primarul Mediașului a spus că odată cu micuții fotbaliști s-a încheiat o săptămână plină de evenimente de sezon.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=854968817304189&set=pcb.854969053970832&locale=ro_RO
3. Seară minunată la concertul organizat în Piața Corneliu Coposu din Mediaș
Municipalitatea medieșeană, prin Direcția pentru Cultură, a organizat un concert de colinde care a adus spiritul sărbătorilor de iarnă în Piața Corneliu Coposu; medieșenii prezenți au avut ocazia să urmărească, pe scena amplasată pe platoul din fața Primăriei Mediaș, un program artistic susținut de îndrăgiți artiști locali, dar și de pe alte meleaguri; Oana Antipa, purtătorul de cuvânt al municipalității, spune că sute de medieșeni s-au bucurat de acest concert.
AUDIO

4. În anul 2025, echipa Europe Direct Regiunea Centru, susținută de structura gazdă ADR Centru, a ajuns în 24 de școli din cele șase județe ale regiunii, cu două acțiuni dedicate valorilor europene, protecției mediului, educației și prieteniei, prin activități interactive și sportive
Crosul Europei – ediția a XI-a și European Friendship Challenge – ediția a IV-a, au antrenat prin provocări interesante, aproape 2.000 de elevi și profesori din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu; pe lângă zâmbete, interacțiune și premii, participanții au descoperit și învățat mai multe despre programele europene, despre grija față de mediu și despre importanța implicării într-un viitor sustenabil.

Sursa: https://www.regiocentru.ro/competitii-educatie-distractie-eud/
5. Peste 1.100 de misiuni în 3 ani de activitate a punctului aeromedical Braşov
Pe 22 decembrie s-au împlinit trei ani de la operaţionalizarea punctului de lucru aeromedical Braşov, un reper deosebit de important în sistemul de urgenţă din regiune; în această perioadă, echipajele aeromedicale au efectuat peste 1.100 de misiuni,a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/groups/brasovenii/posts/3725946520873471/
6. Sărbătorile de iarnă scad cu 50% numărul călătoriilor pe calea ferată, în Mureș
Este motivul pentru care CFR Călători Târgu Mureș ia în fiecare an decizia anulării unor trenuri pe rute mai puțin circulate în această perioadă; în Ziua de Crăciun și de Anul Nou sunt anulate trenurile în relația cu București.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=165410842745906&set=a.165410792745911&locale=ro_RO
7. Gardul electric montat în Râșnov reduce semnificativ prezența urșilor în zona locuită
Primăria Râșnov anunță că gardul electric instalat în zona de nord a orașului a avut un impact pozitiv în reducerea prezenței urșilor, înregistrând o scădere considerabilă a apelurilor la 112 privind prezența acestora; în urma unei investiții de aproximativ 15.000 de lei din bugetul local și cu ajutorul Ocolului Silvic, s-au montat 9 kilometri de gard în apropierea caselor de la marginea pădurii, iar în august numărul apelurilor a scăzut drastic, de la 1 apel pe zi în lunile iunie și iulie, la doar 2 apeluri pe întreaga lună.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1191889623085437&set=pcb.26148291001434878
Sursa: https://www.facebook.com/groups/426048987419099/posts/26148291001434878/
8. Crosul Europei – sport și educație pentru un viitor mai bun
Cea de-a XI-a ediție a Crosului Europei a reunit peste 1000 elevi din 12 școli și licee din Regiunea Centru, dar și cetățenii care au alergat individual și au participat prin înscriere online; evenimentul sportiv a avut loc în localitățile Alba Iulia, Sântimbru, Cristian, Holbav, Covasna, Lemnia, Joseni, Ditrău, Târgu Mureș, Sibiu și Săliște, unde tinerii au alergat după ce au primit informații privind protecția mediului și valorile europene; kituri de înscriere cu materiale promoționale pentru toți și premii pentru cei mai buni au fost oferite participanților din școli, la care s-au adăugat cetățenii care au alergat și au transmis înregistrările rezultatelor obținute.

9. Municipiul Suceava a fost curățat de 10 tone de cabluri de pe stâlpi
Primăria Municipiului Suceava, în colaborare cu operatorii de telecomunicații au desfășurat, în ultimele trei săptămâni, o amplă acțiune de îndepărtare a cablurilor aeriene neetichetate și neutilizate de pe stâlpi și alte elemente de infrastructură urbană, a transmis marți administrația locală.

Sursa foto: https://youtu.be/bItwKCSczTQ
10. Drapelul găurit, simbolul Revoluției, la pomenirea eroilor, în centrul Sucevei
Eroii Revoluției din Decembrie 1989 au fost pomeniți și la Suceava, la inceputul acestei saptamani, la troița dedicată lor, lângă Biserica Sfânta Înviere din municipiul Suceava.
Sursa: https://intermediatv.ro/2025/12/22/suceava-si-a-comemorat-eroii-revolutiei-din-decembrie-1989/
Jurnal FM 