Current track

Title

Artist


Natalia Dumitresco, pictoriță româno-franceză

#Postat de on decembrie 20, 2025

Natalia Dumitresco (sau Natalia Dumitrescu) (n. 1915, București – d. 1997) a fost o pictoriță avangardistă, stabilită în Franța alături de soțul ei, pictorul Alexandru Istrati. A fost o adeptă a direcției abstracțiunii lirice în pictură.

Natalia Dumitresco a absolvit Academia de Arte Frumoase din București în 1939, la clasa profesorului Francisc Șirato. În același an, s-a căsătorit cu Alexandru Istrati, colegul său de Academie. În 1947, după ce au primit o bursă din partea statului francez, s-au mutat la Paris. În 1948, s-au stabilit împreună cu Alexandru Istrati într-un atelier din Impasse Ronsin, în apropierea atelierului renumitului Constantin Brâncuși.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/background-brush-stroke-colour-1366924/

În 1965, a obținut cetățenia franceză. În ultimii 9 ani din viața lui Brâncuși, Natalia și soțul ei s-au ocupat de îngrijirea sculptorului român, iar în semn de recunoștință, Brâncuși i-a desemnat pe cei doi ca beneficiari ai testamentului său.

În 1969, Natalia Dumitresco a realizat ilustrațiile pentru cartea Histoire de Brigands, scrisă de Constantin Brâncuși. De asemenea, împreună cu Pontus Hulten și Alexandru Istrati, a scris o monografie despre Brâncuși, publicată în noiembrie 1987 în limba engleză și tradusă ulterior în franceză.

Prima expoziție personală a Nataliei Dumitresco a avut loc în 1946, la București. Între 1956 și 1980, a participat la numeroase manifestări artistice de avangardă, expunând la galeriile Denise René, Colette Allendz și Arnaud.

În 1977, alături de Alexandru Istrati, a reorganizat atelierul lui Constantin Brâncuși la Centrul Georges Pompidou din Paris.

Lucrările sale pot fi admirate în muzeele de prestigiu din întreaga lume, precum Muzeul Pompidou, Muzeul Guggenheim, și muzee din Basel, New York și Washington.

Bibliografie

  • Grigorescu, Dan – Dicționarul Avangardelor, Editura Enciclopedică, 2003.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *