Ioan Teodorescu, jucător și antrenor de rugby

Ioan Teodorescu (6 septembrie 1936 – 3 decembrie 2021) a fost una dintre marile personalități ale rugbyului românesc, jucător cu o carieră impresionantă și antrenor dedicat, Ioan Teodorescu s-a născut la 6 septembrie 1936, în cartierul Sebastian din București, unde a urmat școala primară. Studiile liceale (12 clase) le-a făcut la Liceul „Sfântul Sava”. Acolo a practicat mai multe sporturi – atletism, oină, gimnastică, schi – și a început rugbyul ca junior la Progresul-Finanțe Bănci, sub îndrumarea antrenorului Ștefan Bârsan. Tot la liceu s-a împrietenit cu Mircea Iliescu, pe care l-a convins să i se alăture la rugby, și tot acolo a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Doina. A fost selecționat în naționalele de tineret în 1954 și 1955.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/rugby-sport-ball-grass-leisure-4614610/

Sursa foto: https://airugby.ro/a-plecat-dintre-noi-ioan-teodorescu/

După absolvirea liceului, a urmat Facultatea de Construcții. Ca senior, a continuat la Progresul Finanțe-Bănci, antrenându-se în Parcul cu Platani (dispărut între timp). Odată cu schimbările de denumiri ale cluburilor, a evoluat și pentru Geotehnica (1958), cu care a încheiat campionatul pe locul patru, pentru Constructorul (antrenor Cornel Munteanu) și pentru Energia I.S.P.

În anul II de facultate, un ordin al Ministerului Învățământului a impus ca studenții sportivi să activeze la clubul Știința, indiferent de clubul lor anterior. La rugby, antrenor era Găgănel. A jucat acolo în 1960–1961, antrenându-se pe Stadionul Tineretului. În echipa studențească a evoluat alături de frații Atanasiu, Mircea Iliescu, O. Smighelschi, Mircea Leonte, M. Nagel, V. Climovschi, Fl. Tudorache și alții.

Rugbyul l-a ajutat să rămână în București: la finalizarea facultății fusese repartizat la Hunedoara, însă Știința avea nevoie de el în echipă.

În 1961 a părăsit Știința, fiind angajat la Uzinele „Grivița”, unde a evoluat pentru Grivița Roșie, atigând vârful carierei sale sportive. Cu Grivița Roșie a devenit campion național în 1962, 1966, 1967 și 1970.

A fost coleg și prieten cu mari jucători ai echipei grivitene: Viorel Morariu (care i-a fost și antrenor), Radu Demian, Mihai Oblemenco, Costel Stănescu, Mircea Iliescu, Traian Moldoveanu, Vasile Mladin, Valeriu Irimescu, Mircea Rusu, Dan Stoian, Dan Stoenescu și mulți alții.

A evoluat în special ca aripă dreaptă, dar a jucat și aripă stângă sau în linia a treia. A fost centru în finala primei ediții a Cupei Campionilor Europeni (1962), disputată la București și pierdută de Grivița cu 3–11, după meciurile de calificare cu P.T.T. Rabat.

A jucat în toate partidele celei de-a doua ediții a Cupei Campionilor Europeni (1964), în care Grivița Roșie a învins R.U. Casablanca (29–3), Viktoria Hanovra (17–6) și în finală pe Stade Montois (10–0), devenind campioană europeană.

A participat la numeroase turnee în Franța cu Grivița Roșie, întâlnind echipe precum Auch, Béziers, Clermont-Ferrand, Grenoble, Agen, Avignon, Carcassonne, La Voulte sau Selecționata Pirineilor. Cu alte echipe românești a jucat împotriva A.S.Z. Varșovia și Swansea. A marcat numeroase eseuri în campionatul intern.

S-a remarcat prin eficiența angajărilor la margine, viteză, plasament excelent și placaje eficiente. În rugbyul acelor vremuri, aripile se ocupau de angajări, iar Ioan Teodorescu excela la acest capitol – angaja bine pe ambele părți ale terenului, adaptându-se fiecărui coechipier.

În 1970 a fost promovat ca antrenor al echipei Rapid, pe care a reușit să o aducă de două ori în Divizia A. A îndrumat jucători precum Marin Moț, Urdăreanu, Stănescu, Cioceanu – unii deveniți internaționali de seniori. Deși a întâlnit echipe mari (Steaua, Dinamo, Farul, Grivița Roșie), și-a încurajat elevii să joace spectaculos, fără a închide jocul. Cu mici pauze, a antrenat Rapidul între 1970 și 1994, conducând echipa în turnee în Franța și Anglia. Pe cei cu potențial i-a motivat să urmeze studii superioare.

Este maestru emerit al sportului. Prin seriozitate și competență profesională, a avansat rapid în funcții de conducere. La Atelierele „Grivița Roșie” a fost șeful secției „Întreținere mașini și utilaje”, alături de alți colegi rugbiști ajunși șefi în producție, investiții sau proiectare. A depășit deseori obiectivele de producție, ajutând cu surplus atelierele CFR din Simeria, Pașcani etc.

În anii ’80 a devenit șef al Serviciului Mașini și Utilaje de Construcții al Administrației Naționale a Drumurilor, apoi director tehnic pentru mecanizare. Între 2000 și 2003 (până la pensionare) a lucrat la o societate specializată în lucrări de drumuri. Este autorul unor invenții în domeniul semnalizării rutiere și al rosturilor de dilatare (după un model englezesc), implementate de sute de ori pe drumurile din România.

A fost decorat cu Medalia Muncii și Ordinul Muncii, ambele clasa I.

Meciurile internaționale (teste) ale lui Ioan Teodorescu:

• 1958: Spania (01.05, Liége, 14–1), R.F.G. (04.05, Bruxelles, 9–0), R.D.G. (Brandenburg, 5–5), Italia (07.12, Catania, 3–6)
• 1960: Polonia (22.05, Alteburg, 6–0), R.D.G. (24.05, Pirna, 5–0), Cehoslovacia (Glauchau, 13–3) – toate în Cupa Victoriei
• 1963: Bulgaria (20.05, Bârlad, 70–0), R.D.G. (22.05, Bârlad, 15–0), Cehoslovacia (26.05, București, 23–3) – toate în Cupa Păcii
• 1965: R.F.G. (14.11, Hanovra, 9–8, Cupa Națiunilor).