Ion Clopoțel, gazetar român, sociolog, profesor, om politic și istoric

Ion Clopoțel (10/22 noiembrie 1892, Poiana Mărului – 23 august 1986, București) a fost gazetar, sociolog, profesor, om politic și istoric, precum și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, forul reprezentativ al românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, care a adoptat hotărârea Unirii Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Clopoțel#/media/Fișier:Ion_Clopoțel.01.jpg

De-a lungul carierei sale, Ion Clopoțel a ocupat numeroase funcții în domeniul educației și al presei: redactor-șef al ziarului Românul, publicația oficială a Comitetului Național la momentul Marii Adunări; redactor-șef și director la Românul, Gazeta Transilvaniei și Patria; profesor la școala normală confesională din Caransebeș și la Școala Superioară de Comerț din Cluj; inspector administrativ pentru zona Moților; consilier tehnic în Ministerul Propagandei și inspector în Institutul Central de Statistică. A condus Sindicatul Presei Române din Ardeal și Banat, a fost deputat de Făgăraș și membru al Ordinului „Ferdinand”. Tot el a fondat și condus revista Societatea de Mâine din 1924. Este autorul a 23 de volume și al numeroaselor studii și articole.

Născut într-o familie modestă de țărani, Ion Clopoțel și-a petrecut copilăria în Poiana Mărului, în județul Brașov. După cursurile primare, pe care le-a absolvit cu rezultate remarcabile, a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov între 1904 și 1912. Profesorul Alexandru Bogdan i-a remarcat talentul și l-a sprijinit în legătura cu istoricul Nicolae Iorga, ale cărui lucrări tânărul le-a studiat cu entuziasm, chiar și în condițiile restrictive de atunci privind circulația cărților în Transilvania.

După bacalaureat, Clopoțel a urmat studii universitare la Budapesta (1912–1916), apoi la Viena (1916–1918), unde a cunoscut opera unor importanți oameni politici și publiciști români. Ulterior, a studiat la Școala Sociologică Franceză de la Sorbona.

După Primul Război Mondial, a devenit redactor-șef al celor mai importante publicații românești din Ardeal și a fondat revista Societatea de Mâine, pe care a condus-o timp de 23 de ani. A participat la campanii sociologice în Munții Apuseni și Banat, anchetând comunități izolate și persoane marginalizate. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în volume esențiale precum Sociografie românească, Satele răslețe ale României și Cum trăiesc 40.000 de morți.

Ideile sale naționaliste au atras atenția autorităților maghiare, iar în 1917, pe când era profesor la Caransebeș, a fost închis cu acuzația de crimă împotriva statului, alături de Valeriu Braniște și alte personalități. Eliberat cu puțin timp înainte de 1 Decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Națională ca deputat al Colegiului electoral al presei române din Arad și a condus Biroul de Presă al Adunării.

După Unire, a fost președinte al Sindicatului Presei din Ardeal și Banat și a participat la inițiative jurnalistice internaționale. Stabilit la București în 1934, a colaborat la Adevărul, Dimineața și a condus publicația Poporul din Brașov, implicându-se în reconstrucția postbelică. A ocupat funcții importante în Ministerul Instrucțiunii Publice și în Ministerul Muncii, a fost rector al Universității Libere din Brașov și, din 1961, director al Bibliotecii Centrale Universitare din București. S-a stins din viață în 1986, la vârsta de 93 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri.

Publicații reprezentative

• Frământările unui an (1918)
• Lupta pentru democrație în România (1921)
• Două săptămâni în Cehoslovacia (1926)
• Criza democrației în România (1926)
• Direcția realismului social-economic (1926)
• Revoluția din 1918 și Unirea Ardealului cu România (1926)
• Sociografie românească (1928)
• Dinastia românească a Corvinilor (1942)
• Un program de culturalizare a satelor (1933)
• Social-democrația în satele dunărene și balcanice (1935)
• Sate răslețe ale României (1939)
• Originile, dezvoltarea și desăvârșirea limbii române literare (1970)
• Amintiri și portrete (1973)
• Existență, experiență, cunoaștere universală (postum, 2011).

Decorații

• Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”, clasa a III-a (1971)
• Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”, clasa I (1978).